Accident mortal în județul Tulcea. Mașină de Constanța, ruptă în două de un copac

  • Accident grav în județul Tulcea.
  • O mașina înmatriculată în Constanța s-a izbit violent de un copac.
  • Un pasager a murit iar șoferul a fost dus la spital.
”În jurul orei 09:40, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A între localitatea Ciucurova și Popasul Izvorul Cerbului. În accident a fost implicat un autoturism, care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului”, a precizat ISU Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, la fața locului s-au deplasat 8 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

 În urma accidentului rutier au rezultat 2 victime de sex masculin, din care una încarcerată.

 Din nefericire, persoana aflată în dreapta șoferului ( bărbat 35 ani) încarcerată prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ  pronunțând decesul. Conducatorul auto (bărbat 50 ani) a suferit un traumatism toracic. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Tulcea pentru investigații medicale suplimentare.

Cum s-a produs accidentul, potrivit IPJ Tulcea

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22A.

Din primele verificări a rezultat faptul ca un bărbat de 50 de ani, din județul Constanta în timp ce conducea un auto pe DN22 A ( Topolog-Ciucurova) a părăsit partea carosabila, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului au rezultat rănirea conducătorului auto și decesul unui bărbat de 35 de ani, din județul Constanta, pasager în auto.

Cercetarile continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Sursă foto: ISU Delta Tulcea

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie definitivă în cazul șoferului din Hârșova care a omorât o femeie la Peștera

13 Jan 2021 1829

Accident rutier mortal pe DN2

09 Jan 2021 1469

Oficial despre arestarea șoferului din Hârșova care a omorât o femeie la Peștera

08 Jan 2021 949

UPDATE Șoferul din Hârșova care a fugit de la fața locului în urma unui accident mortal, reținut de polițiști (video)

07 Jan 2021 1997

Retrospectivă 2020 55 de morți în accidente rutiere în județul Constanța, anul acesta. Mai puțini decât în 2019

31 Dec 2020 1851

Accident mortal provocat de un militar în județul Constanța. Generalul Cătălin Băhneanu, rănit. S-a cerut rejudecarea

28 Dec 2020 6944

Printre victime, și un copil Accident rutier mortal între Cobadin și Ciocârlia. Trei victime încarcerate, dintre care una a murit

06 Dec 2020 10261

Accident mortal cu două autoturisme în județul Olt

30 Nov 2020 751

Accident mortal la Oituz! Una dintre victime, înmormântată mâine

27 Nov 2020 1128

ISU Bistrița Năsăud Accident mortal în urma coliziunii a două camioane

26 Nov 2020 613

Pieton, spulberat de un TIR în localitatea Lazu, județul Constanța

23 Nov 2020 8718

Județul Suceava Accident rutier grav. Un bărbat a murit după ce a căzut cu mașina pe cupolă într-un pârâu

23 Nov 2020 872

​Sentință definitivă în cazul unui copil de patru ani, accidentat mortal pe DN 3 de un autovehiculul special pentru transport valori

23 Nov 2020 675

Accident rutier mortal în județul Tulcea. Implicate un autoturism si un autocamion

20 Nov 2020 977

Accident rutier mortal, în județul Vaslui. Două autoturisme implicate. Unul înmatriculat în judeţul Constanţa

17 Nov 2020 916