Accident rutier grav în Galați. Cinci victime. Unul dintre șoferi era băut

  • Un accident rutier grav s-a produs noaptea trecută în Galați.
  • Două mașini au intrat în coliziune.

Unul dintre șoferi era băut. Al doilea șofer, în vârstă de 34 de ani, efectua transport public de persoane în regim de taxi.
În urma impactului au rezultat cinci victime. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Iată comunicatul oficial de la IPJ Galați

În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.40, pe strada Drumul Viilor, din municipiul Galați, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane.

Polițiștii Biroului Rutier, sosiți la fața locului, au stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 24 și 35 de ani (acesta efectuând transport public de persoane în regim de taxi), care au intrat în coliziune.

În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum și a altor trei persoane, pasageri în acestea (două din taxi).

Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscop, în cazul bărbatului, de 24 de ani, rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, polițiștii urmând să stabilească împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 333

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 230

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 511

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 498

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 568

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 442

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1021

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 226

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 502

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 550

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1090

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 620

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1273

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 481

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 426