Eveniment

Accident rutier grav în judeţul Braşov. Patru victime. Un decedat. O maşină răsturnată, o alta zdrobită de gardul unui imobil

 
Un grav accident a avut loc în această noapte, în jurul orei 22.00, în judeţul Braşov, la intrare în Zărneşti, dinspre Tohanul Vechi.

Maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, a declarat pentru ZIUA de Constanţa, că este vorba despre patru victime, dintre care una inconştientă, iar la locul accidentului au fost trimise, pentru intervenţie, două echipaje SMURD, două ambulanţe ale SAJ Braşov, şi o autospecială cu apă şi spumă.

Sfreja a mai spus că persoana inconştientă, de sex masculin, a fost resuscitată de personalul medical dar din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarată decedată.


O altă persoana de sex feminin a fost transportată, conştientă, la Spitalul Judeţean Braşov.

Trebuie spus că impactul dintre cele două autoturisme a fost atât de puternic încât una din maşini s-a răsturnat iar cealalată s-a zdrobit de gardul imobilului în faţa căruia s-a produs evenimentul rutier.

Sursa foto: ISU Braşov
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.