Accident rutier grav în județul Vaslui. O mașină răsturnată. Cinci victime printre care un copil (galerie foto)

  • Accident la Ivești-județul Vaslui

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) la un accident rutier produs în localitatea Ivești.

Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui spune că „în accident au implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, între care și un copil în vârstă de aproximativ 10 ani, iar la intervenție au fost deplasate și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad”.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite cinci victime conștiente (patru adulți și un copil).

Toate cele cinci victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu politraumatisme în urma unui accident rutier.

Dintre toate victimele, în starea cea mai gravă sunt copilul și tatăl său.

Șoferii celor două autoturisme implicate în accident, au refuzat transportul la o unitate medicală de specialitate.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Sursa foto: ISU Vaslui

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat din Cernavodă, cooptat în firma Texline Goldvision SRL din județul Vaslui

21 Mar 2024 1672

În județul Vaslui Patru tineri au fost grav răniţi, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod. Unul din ei este în comă, iar altul a suferit o amputație

16 Mar 2024 427

IPJ VasluiPoliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri

12 Mar 2024 403

IPJ VasluiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani,

12 Mar 2024 598

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 349

IPJ VasluiPolițiștii au reținut doi bărbați din comuna Cozmești

04 Mar 2024 335

IJJ Constanța Recomandări de siguranță pentru participanții la evenimentele sportive din Constanța

01 Mar 2024 497

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 735

Mai multe elemente de muniţie, descoperite într-o pădure din județul Vaslui

10 Feb 2024 697

Muniție descoperită în timpul unei căutări cu detector de metale, în județul Vaslui

22 Jan 2024 452

UPDATE. Documente false, carieră falsă! Profesoară, viceprimăriță din Vaslui, acuzată de infracțiuni

19 Jan 2024 708

IPJ VasluiReținută pentru înșelăciune

19 Jan 2024 400

Un bărbat, urmărit internațional, a fost reținut de polițiști la Huși, județul Vaslui

14 Jan 2024 555

Bărbat din județul Vaslui reținut după ce și-ar fi agresat mama

12 Jan 2024 741

Încălcări grave ale siguranței circulației. Un șofer de 44 de ani, reținut

10 Jan 2024 941