UPDATE Accident rutier grav în stațiunea Mamaia. O tânără însărcinată și un bărbat, răniți. Ambii, sub influența alcoolului (galerie foto+video)

Un grav accident rutier a avut loc azi noapte (5 noiembrie) în jurul orei 3.00 în stațiunea Mamaia, zona Laguna Rezidence.

Un autoturism marca Opel a fost avariat după ce a ieșit de pe șosea și s-a lovit de un stâlp de pe marginea drumului. 

O tânără însărcinată în cinci luni și un bărbat au fost răniți și au fost transportați la spital pentru investigații și tratament medical de specialitate. 

Polițiștii rutieri i-au testat pe amândoi cu aparatul etilotest care a scois la iveală o alcoolemie de 0,07 în cazul fetei și 0,39 în cazul bărbatului. 

Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cine a condus autoturismul în momentul accidentului, precum și modul în care a avut loc. 

UPDATE: OFICIAL DE LA IPJ CONSTANȚA 

Astăzi, în jurul orei 3.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de o femeie, de 35 de ani,  a intrat în coliziune cu un copac și un stâlp de iluminat public. 

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei autoturismului, precum și a unui pasager, bărbat, de 25 de ani. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 319

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 210

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 497

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 487

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 563

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 440

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1016

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 223

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 500

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 545

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1080

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 616

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1268

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 480

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 417