UPDATE. Oficial de la IPJ Constanța Accident rutier grav în Stațiunea Olimp. Un biciclist decedat

 
  • Un grav accident rutier a avut loc, în jurul orei 06.00, pe DN39, în Stațiunea Olimp.

Apelantul, care a sunat la telefonul de urgență 112, a anunțat salvatorii, de la ISU Dobrogea-Constanța, că un pieton a fost lovit de un autoturism, și are nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

La locul indicat a fost trimis un echipaj SMURD B2 de la Detașamentul Mangalia.

Medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, spune că este vorba despre un biciclist care din păcate a decedat. 

UPDATE. Oficial de la IPJ Constanta ora 07.30:


Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța spune că „astăzi, în jurul orei 05.40, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN 39, în afara localității 23 August”. 

Aceasta a mai precizat că „din primele cercetări, s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 32 de ani, și un biciclist. 

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, de aproximativ 60-65 de ani, care se deplasa pe bicicletă. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.

 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde pentru blocul de 12 etaje din stațiunea Olimp. Cine sunt investitorii

12 Jan 2021 1497

Investiție imobiliară O firmă din București edifică o clădire de 12 etaje la Olimp, județul Constanța

16 Dec 2020 2714

Razie în stațiunea Mamaia Polițiștii au depistat un șofer drogat și o armă deținută ilegal

24 Aug 2020 878

IPS Teofan, prezent la înmormântarea tânărului ieșean decedat în stațiunea Olimp

13 Aug 2020 702

Fiul unui preot din Iași, decedat la mare, la Olimp. Mesaj de condoleanțe și din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române

13 Aug 2020 833

Apele Române Dobrogea Litoral revendică în instanță o bucată de plajă din Agigea, parțial, faleze din Olimp și Constanța și plaja din fața restaurantului Pescăria lui Matei

12 Aug 2020 3646

Tânărul înecat astăzi la Olimp, student eminent la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

09 Aug 2020 968

UPDATE Medicii au declarat decesul. Tânăr de 21 de ani, scos din mare inconștient pe plaja Delfinul din stațiunea Olimp

09 Aug 2020 1685

Prezență surpriză la inaugurarea Complexului Hotelier Amfiteatru al omului de afaceri Mohamad Murad

01 Aug 2020 18298

Două autovehicle implicate într-un accident din stațiunea Olimp

27 Jul 2020 632

Orban participă la inaugurarea Hotelului Amfiteatru, al omului de afaceri Mohammad Murad (galerie foto+video)

23 Jul 2020 2799

IPJ Constanța, punct de vedere în urma imaginilor apărute în spațiu public, de la petrecerea de la Olimp

13 Jul 2020 1835

Accident rutier la ieșirea din stațiunea Olimp, județul Constanța

04 Jun 2020 1071

Un copac a căzut peste trei mașini, în stațiunea Olimp. Intervin pompierii ISU Dobrogea (video)

05 Feb 2020 1230

Mihaela Borcea urmează să modernizeze Complexul Muntenia din staţiunea Olimp

20 Dec 2019 1653