Accident rutier grav la ieşire de pe A2 spre A4. Un tir s-a răsturnat şi a luat foc. Şoferul a ajuns la spital (galerie foto+video)

 
În această dimineaţă, în jurul orei 04.00, pompierii de la ISU Dobrogea Constanţa au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu.

Potrivit primelor informaţii este vorba despre un autocamion care trasporta pui congelați, probabil în urma unei manevre greşite a conducătorului auto, în trafic, s-a răsturnat la ieşire dinspre Autostrada A2 către A4.

În urma accidentului tirul a luat foc fiind nevoie de intervenţia pompierilor, la locul indicat de apelant fiind dirijate o autospecială de stins incendii şi o ambulanţă SMURD.

Mihaela Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Constanţa spune că „în cursul nopții, în Nodul rutier A2-A4, breteaua B, București-Ovidiu, a avut loc un accident în care a fost implicat un autotren”.
 

Aceasta a mai declarat că în condițiile unui carosabil uscat, autovehiculul a fost scăpat de sub control, s-a răsturnat, a luat foc și a distrus parapetele pe o distanță de aproximativ 25 m, iar şoferul rănit a fost transportat cu ambulanța la spital”.

La fața locului sunt echipaje ale pompierilor care acționează pentru stingerea incendiului, ale poliției care face măsurători pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului, precum si ale Secției Autostrăzi a D.R.D.P. Constanța pentru curățarea părții carosabile.

Circulația rutieră se desfășoară pe banda 2.

Sursa foto: DRDP Constanta


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța UPDATE. Un TIR s-a răsturnat în localitatea Poarta Albă. Intervin pompierii (FOTO)

12 Apr 2024 971

UPDATE. Accident pe DN22 între Mihail Kogălniceanu și Ovidiu. Un șofer din Republica Moldova s-a răsturnat cu tirul (FOTO+VIDEO)

27 Jan 2024 3947

Un TIR s-a răsturnat în județul Sibiu. Pompierii au intervenit la fața locului

02 Dec 2023 851

Îîn Constanța Un TIR răsturnat pe DN 2A a blocat drumul

30 Oct 2023 924

Accident rutier Constanța azi O mașină s-a răsturnat în Istria, drumul către cetate! Intervine elicopterul SMURD

19 Oct 2023 1537

Știri Constanța Accident rutier în zona Celsy, în curba spre Lumina. Un tir s-a răsturnat (VIDEO)

16 Oct 2023 8212

Județul Tulcea Un TIR s-a răsturnat în localitatea Nalbant. Ce spun autoritățile

15 Aug 2023 945

Autotren răsturnat în sensul giratoriu de la ieșirea de pe A4 Ovidiu-Agigea (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jul 2023 2916

Județul Constanța Un tractor și un autotren, implicate într-un accident rutier. Două persoane, rănite

13 Jul 2023 2089

UPDATE TIR răsturnat la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Jul 2023 3014

Autotren înmatriculat în Ucraina răsturnat pe un drum din județul Tulcea. Șoferul a fost rănit

16 May 2023 1107

INFOTRAFIC Circulația pe DN 22 Constanța -Tulcea, blocată pentru ridicarea autotrenului răsturnat în zona Gura Dobrogei

16 May 2023 995

UPDATE TIR înmatriculat în Ucraina răsturnat pe DN22 Constanța-Tulcea în zona carierei de piatră de la Gura Dobrogei

16 May 2023 3004

Bărbat grav rănit într-un accident pe Autostrada A1. Un autotren s-a răsturnat (GALERIE FOTO)

08 May 2023 1165

Pericol în trafic! Un șofer beat s-a răsturnat cu atotrenul în șanț. Ce alcoolemie avea bărbatul

21 Apr 2023 1185