Oficial de la IPJ Accident rutier grav la ieşire din Constanţa. Implicate un BMW şi un autobuz RATC. Un bărbat încătuşat. O victimă (galerie foto+video)

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute, la ieşire din municipiul Constanţa, spre Palazu Mare, în zona Carrefour.

Potrivit primelor informaţii un autoturism BMW a intrat într-un autobuz al RATC în care se aflau călători.

În urma impactului autoturismul a intrat în parapeţi după care a ieşit în afara părţii carosabile.

Deşi martorii spun că femeia, care consumase băuturi alcoolice condusese, bărbatul care o însoţea susţinea că el era la volan.

Acesta a devenit recalcitrant iar poliţiştii prezenţi la faţa locului l-au încătuşat şi l-au dus la sediu pentru continuarea cercetărilor.

La eveniment au fost prezente şi două autospeciale de intervenţie SMURD.

Una din ambulanţe a preluat femeia care se spunea că a condus şi a transportat-o la spital pentru investigaţii medicale.
 
Nu au fost victime încarcerate.

Niciunul dintre călătorii din autobuz nu a fost rănit.

Medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa spune că, şoferiţa autoturismului, în vârstă de 28 de ani, cu traumatism craniocerebral, conştientă, stabilă, a fost transportată la spital de un echipaj Smurd B.


UPDATE Oficial de la IPJ Constanţa:
 

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 06:00, o femeie, în vârstă de 28 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a condus un autoturism pe DN 2A, în afara localității Ovidiu, dinspre Ovidiu către Constanţa, în banda nr. 1 unde a intrat în coliziune laterală cu un autobuz, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în aceeaşi direcţie de mers, pe aceeaşi bandă de circulaţie.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat către stânga în parapetul din beton, care desparte sensurile de circulaţie, ulterior către dreapta, în afara părţii carosabile.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto.

 
Sursa foto şi video: ZIUA de Constanta  

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

geo

22 Oct, 2018 01:19

Cum poate sa spuna asa ceva...el a fost la volan!

Bux

15 Oct, 2018 09:43

A dracu soferita, cica era ea la volan, dar ea avea papucii in partea dreapta si urmele de ruj si pudra erau pe airbagu din dreapta 😂😂😂😂 Este clar ca nu conducea ea

Ionut

29 Sep, 2018 20:21

O fi el mare domn.....dar de ce a lăsat-o la volan fără permis și mai grav de-a tit.... băută! Dacă omora pe cineva....halal "domn"

cristea eugen

29 Sep, 2018 16:50

UN adevarat DOMN ia totul asupra lui cind doamna este in dificultate elilica

Articole asemanatoare

Constanța Trei mașini au fost implicate într-un accident pe bulevardul Tomis, lângă Carrefour! (FOTO+VIDEO)

06 Jul 2023 4356

Un pieton a fost rănit în urma unui accident rutier produs în zona unui hipermarket din Constanța

16 Jan 2023 1228

Persoană rănită într-un accident rutier pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța

21 Jun 2022 1268

UPDATE O mașină a intrat în stâlp într-o parcare din zona unui hipermarket din Constanța. Două femei au fost rănite

07 May 2022 3820

Constanța. Accident rutier în cartierul Palazu Mare (GALERIE FOTO)

03 May 2022 3709

Constanța. O persoană rănită, în urma unui accident rutier produs în zona Carrefour

29 Jan 2022 1863

Un biciclist a fost lovit de mașină în zona Carrefour

20 May 2019 2093

UPDATE. Accident rutier în zona Carrefour, din Constanţa. O femeie a fost rănită

03 Apr 2019 2272

Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța. O femeie de 82 de ani a fost rănită

14 Nov 2018 1648

UPDATE Imagini de la eveniment Carambol la ieşire din Constanţa spre Ovidiu. Şapte maşini implicate. Trafic îngreunat (galerie foto+video)

24 Jul 2018 19786

UPDATE. Accident rutier la Mangalia. Un pieton a fost rănit. Intervine Ambulanța

18 Nov 2017 5797

Accident rutier pe bulevardul Tomis. Victima, un pieton (galerie foto+video)

19 Sep 2017 4153

Carambol la ieşire din Constanţa. Fetiţă de cinci ani, transportată la spital! (galerie foto+video)

07 Mar 2017 11697

Tragedii pe bandă rulantă în Constanţa (galerie foto + video)

01 Aug 2016 2893

UPDATE2. Două persoane au fost rănite într-un accident produs la ieșire din Constanța. Se pare că șoferul era mort de beat! (galerie foto+video)

15 Jul 2016 4929