Eveniment

Accident rutier grav. O cisternă răsturnată la Țepeș Vodă-județul Constanța. Ce transporta

  • Cisternă cu acid etilic răsturnată la Țepeș Vodă-Constanța

Un grav accident a avut loc, în această noapte, pe raza localității Țepeș Vodă, județul Constanța.

Potrivit apelantului care a sunat la dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță o cisternă s-a răsturnat fiind necesară prezența pompierilor care să asigure zona împotriva producerii unui incendiu.
 
Acesta a mai anunțat că în cisternă se află acid etilic.
 
Ce este acidul etilic
 
Potrivit Wikipedia etanolul (de asemenea denumit și alcool etilic sau mai simplu doar alcool) este un compus organic din clasa alcoolilor, fiind principalul alcool întâlnit în băuturile alcoolice.

Este un lichid volatil, inflamabil și incolor, cu un miros caracteristic.

Are formula chimică C2H5OH, care poate fi scrisă desfășurat CH3 – CH2 – OH, fiind din punct de vedere structural alcătuit dintr-un radical etil, legat de o grupă hidroxil.

De aceea este, câteodată, simbolizat EtOH.


Etanolul se obține în majoritate prin fermentația zaharurilor prin intermediul drojdiilor, sau prin procedee petrochimice.

Este un drog psihotrop care dă dependență, cauzând o intoxicație acută caracteristică, cunoscută sub numele de beție, când este consumată în cantități mari. 

Este folosit pe larg ca și solvent, sursă de combustibil și ca materie primă în sinteza altor compuși chimici.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Analize noi! Niciun produs analizat de la Hexi Pharma nu are concentrația declarată

12 May 2016 1141

O supradoză de droguri şi alcool l-a omorât pe rockerul Scott Weiland

19 Dec 2015 1213

Sănătate Planta care îmbunătăţeşte memoria şi oferă energie

24 Nov 2015 2200

Autocisternă încărcată cu etanol, răsturnată în afara părții carosabile

08 Apr 2015 1660

Urbee este primul automobil «tipărit» de o imprimantă 3D (video)

26 Sep 2011 1246