Accident rutier în județul Giurgiu. Printre victime, și o femeie însărcinată

Sursă foto: ISU Giurgiu
  • Doi bărbați și două femei, dintre care una însărcinată, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5, în zona localității Frătești. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers către Giurgiu, fiind implicate două autoturisme.

Doi bărbați și două femei, dintre care una însărcinată, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5, în zona localității Frătești. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers către Giurgiu, fiind implicate două autoturisme, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și patru ambulanțe SAJ. 

Într-unul dintre autoturisme se aflau două femei, de 22 și 54 de ani, iar în celălalt doi tineri, de 19 și 22 de ani.

Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat tânăra însărcinată, conștientă și cooperantă, și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu. Celelalte persoane rănite au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Accident rutier în județul Alba! Intervine descarcerarea (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Familie, rămasă fără locuință, în urma unui incendiu violent

27 Nov 2023 445

Mașină izbită, în Giurgiu, de un cap de pod! Șoferul a fost transportat la spital

25 Nov 2023 555

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

24 Nov 2023 265

ISU GiurgiuIntensificări ale vântului și viscol, până duminică

24 Nov 2023 220

Explozie, urmată de incendiu, la Giurgiu. O femeie a suferit arsuri

24 Nov 2023 480

ISU GiurgiuExplozie, urmată de incendiu în localitatea Ghimpați

24 Nov 2023 241

Incendiu violent într-o gospodărie, în Giurgiu. O porțiune din acoperiș și două paturi s-au făcut scrum

21 Nov 2023 469

ISU GiurgiuIncendiu într-o gospodărie, în localitatea Milcovățu

21 Nov 2023 264

ISU GiurgiuConduceți prudent pentru a preveni evenimentele rutiere

21 Nov 2023 221

Accident rutier urmat de incendiu în județul Giurgiu! Un șofer de TIR a ars de viu (GALERIE FOTO)

16 Nov 2023 877

ISU Giurgiu Tragedie pe DN5

16 Nov 2023 299

ISU Giurgiu Incendiu locuință, în localitatea Comana

14 Nov 2023 358

ISU GiurgiuIncendiu la Frătești, din cauza coșului de fum

10 Nov 2023 326

ISU GiurgiuTragediile pot fi evitate doar printr-un comportament preventiv

10 Nov 2023 284

ISU Giurgiu Mai pregătiți, alături de pompieri

09 Nov 2023 298