Accident rutier în județul Ilfov! Două persoane au ajuns la spital

Foto cu rol ilustrativ
  • La data de 14 septembrie 2023, în jurul orei 22:49, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Teiului, din comuna Dobroești s-a produs un accident rutier între un autovehicul și trei motociclete.

La data de 14 septembrie 2023, în jurul orei 22:49, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Teiului, din comuna Dobroești s-a produs un accident rutier între un autovehicul și trei motociclete, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

La fața locului s-au deplasat, polițiștii rutieri din Pantelimon, pentru efectuarea activităților din competență, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în accident au fost implicate un autoturism și două motociclete.

Din impact, a rezultat rănirea a doi tineri de 18 și 17 ani, care se deplasau cu moto, aceștia fiind transportați la două unități spitalicești, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Persoanele implicate au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Acțiune a polițiștilor din Cernavodă! Ce au depistat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la aplicațiile descărcate pe telefonul mobil! Doi cetățeni străini reținuți pentru înșelăciuni. Cum acționau suspecții

06 Apr 2024 571

Ilfov Bărbat depistat în timp ce încerca să vândă un pistol-mitralieră unei persoane din comuna Jilava

21 Mar 2024 593

A intervenit și IPJ Constanța Bărbați reținuți pentru braconaj (Galerie FOTO)

16 Mar 2024 648

Accident rutier pe Șoseaua de Centură. O femeie transportată la spital cu elicopterul SMURD!

19 Jan 2024 857

Alertă în Ilfov! Un pistol letal cu 24 de cartușe, sustras dintr-o locuință din Voluntari

06 Jan 2024 989

IPJ GalațiUtilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție

04 Jan 2024 443

Din 2024, Sistemul Electronic de Monitorizare Electronică va fi operaționalizat în județul Constanța

31 Dec 2023 905

Oficial de la IPJ Constanța. China Mall, în Constanța și Ilfov Percheziții într-un dosar penal cu prejudiciu de peste 6.000.000 de lei (VIDEO)

28 Dec 2023 1617

Peste 5 tone de articole pirotehnice confiscate în urma unor percheziții în județul Ilfov

27 Dec 2023 844

Un bărbat și fiul său, internați în spital după ce ar fi găsit o substanță necunoscută în mâncare! Incredibil cine este suspect în acest caz

16 Dec 2023 1351

Accident pe DJ 301. Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de înaltă tensiune!

06 Dec 2023 1163

Oficial de la IPJ Ilfov despre accidentul feroviar în care a fost implicat trenul IR 582 Constanța-București

05 Dec 2023 1230

Intervenție de urgență în județul Ilfov! Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ce s-a întâmplat

05 Dec 2023 633

DGA Dare de mită sesizată de un polițist la Call-center anticorupție

29 Nov 2023 813

Descoperire macabră pe malul lacului Mogoșoaia la Buftea! A fost deschisă o anchetă

24 Nov 2023 840