Accident rutier în Mamaia Nord. Două autoturisme implicate. O victimă

  • Accidentul din Mamaia Nord s-a soldat cu o victimă conștientă, iar în secțiunea Galerie foto puteți vedea imagini de la eveniment.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța.

Din primele informații, este vorba despre un accident rutier între două autoturisme, produs în Mamaia Nord lângă vila Verona.

În urma impactului, a rezultat o victimă conștientă .
                                                 
La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Anamaria Stoica, a transmis că este vorba despre o victimă conștientă. La locul accidentului se află un SMURD B.

Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 14.45, polițiștii rutieri din Năvodari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Mamaia Nord, între un autoturism, condus de un bărbat de 39 de ani, și o autoutilitară, condusă de un bărbat de 47 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.


Sursa foto: Facebook/ Info trafic Constanța, Info trafic Năvodari
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 199

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 222

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 570

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 147

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 389

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 419

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 689

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 476

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 957

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 433

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 359

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 352

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 223

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 217

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 216