UPDATE Accident grav în Mamaia Nord. Un motociclist a lovit o poliţistă aflată în misiune. Motociclistul era băut (galerie foto+video)

 
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu câteva minute, în Mamaia Nord, zona Hotel Phoenicia.
 
Potrivit informaţiilor noastre acesta a lovit o poliţistă aflată în misiune. Aceasta ar fi încercat să îl oprească pentru verificări.

În urma testării cu alcoolscopul s-a dovedit că acesta era băut.

Şi şoferul şi poliţista au ajuns la spital pentru îngrijiri medcale de specialitate.

Potrivit informaţiilor noastre poliţista este rănită la cap. Ea are 25 de ani şi lucrează de doi ani în poliţie. 

Motociclistul se pare că face parte din cei care, ieri, au fost la cea de-a 12 ediţie a Seawolfes Bike Fest care are loc, la Mamaia.

UPDATE 3:

Potrivit cadrelor medicale, motociclistul a suferit un traumatism membru superior, iar poliţista - traumatism cranio-cerebral şi traumatism membru superior.  

UPDATE 2:
 
Noi precizări de la IPJ Constanţa în legătură cu acest eveniment rutier:


În completarea datelor privind accidentul rutier din această dimineață, precizăm faptul că motociclistului i s-a efectuat semnal de oprire regulamentar atât de către polițistă, cât și de către un alt agent de poliție rutieră, ambii aflându-se într-un punct de control al traficului rutier (împreună cu alți colegi).

În manevra sa de oprire, motociclistul a pierdut controlul motocicletei, a căzut pe carosabil și în deplasarea din inerție pe asfalt a lovit-o pe d-ra agent de poliție.

Motociclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,35 mg/l - etilotest), aspect care a favorizat modul defectuos în care a efectuat manevra de oprire.

Menționăm faptul că d-ra agent de poliție era echipată cu ținută cu elemente reflectorizante specifice unui control al traficului rutier pe timp de noapte, iar zona accidentului era iluminată.



UPDATE 1: Oficial de la IPJ Constanţa.

Astăzi, in jurul orei 3, un bărbat de 41 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus o motocicletă pe DC 86, în localitatea Năvodari, dinspre centrul orașului către stațiunea Mamaia și când a ajuns la sensul giratoriu din zona Kaufland, nu a observat semnalul regulamentar de oprire efectuat de un polițist din cadrul Serviciului Rutier care se afla în exercitarea atributiunilor de serviciu, a pierdut controlul motocicletei și a lovit polițistul.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a colegei noastre, în vârstă de 23 de ani, dar și a motociclistului. 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lidia

13 Jun, 2019 17:25

Păcat de tanara Polițistă .Astfel de oameni trebuie excluși din trafic!!!Pericol social!!!!

Jimy Hendrix

10 Jun, 2019 19:42

Ai dreptate Alina , daca nu era politista i se aducea o lada de bere sa petreaca in continuare motociclistului . Chiar nu ti partea nimanui , se vede de la o posta . Sictir!

Alina Daniela

09 Jun, 2019 14:24

Nu ca tin partea motociclistului,dar daca era un om normal lovit de el,nu se mai făcea atâta tam tam..

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.