Accident rutier mortal pe Autostrada A2 București-Constanța. Un bărbat a murit și trei persoane au ajuns la spital (GALERIE FOTO)

Accident mortal pe autostrada. Foto: ISU CălărașiUn grav accident rutier a avut loc în această dimineață în jurul orei 5.30 pe Autostrada A 2, calea II Constanţa - Bucureşti, la km 50.

Potrivit purtătorului de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi, Tataranu Stefan-Ovidiu, în această dimineaţă, la ora 5,34, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Barbu Ştirbei" al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină pe Autostrada Soarelui, la km 50, pe calea, II, sens de mers Constanţa - Bucureşti, la un accident rutier grav, în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism cu 7 locuri.

Accidentul s-a soldat cu decesul unui pasager şi rănirea a altor trei persoane, toate aflate în autoturism.

„Au intervenit la acest accident un echipaj de descarcerare de la Secţia de pompieri Lehliu Gară şi două ambulanţe SMURD de la Staţia Fundulea şi Secţia Dragalina.
De asemenea, la accident au intervenit şi două autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
La sosirea echipajelor la locul intervenţie au fost identificate patru victime, toate din autoturism, dintre care două încarcerate.
Una dintre persoanele încarcerate era decedată.
Cele două autospeciale SMURD au preluat fiecare câte o victimă şi le-au transportat la spitale din Bucureşti, ambele cu traumatisme toracice.
O altă victimă a accidentului, de sex feminin, cu traumatism toracic şi contuzii a fost preluată de Ambulanţă şi transportată la un Spital din Bucureşti“ - a mai preciztat purtătorul de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Tataranu Stefan-Ovidiu.

Circulaţia nu a fost întreruptă pe respectivul tronson de autostradă, vehiculele implicate în accident aflându-se pe banda de urgenţă.

Sursa foto: Facebook/ISU Călărași
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 374

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 784

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 210

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 780

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 710

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 911

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 449

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 938

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 635

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2855

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 794

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 640

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 373

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 765

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 493