Aceleași „retrocedări suprapuse“ Procese fără sfârșit cu Primăria Constanța și „moștenitorii“ boierului Jules Movilă (rechizitoriu)

Poveste fără sfârșit cu retrocedările suprapuse din Constanța. O femeie se luptă în instanță de aproape opt ani să „alunge“ de pe terenul proprietate privată o parte a „moștenitorilor“ averii boierului Jules Movilă (în fapt, cumpărători de drepturi succesorale), pe nimeni alții decât deja renumiții Cristi Borcea, Georgică Giurgiucanu, Geta Săvulescu, Mihai Camboianu și SC Habitat și Ambient SA.

Totul în urma unei încurcături cu terenuri generate, potrivit reclamațiilor femeii, de către Municipiul Constanța prin Primar și Primarul municipiului Constanța, părți pe care, de asemenea, le-a chemat în judecată. Foarte interesant, deși la ultima rejudecare a cazului, Tribunalul Constanța i-a dat dreptate reclamantei, procesul a mers mai departe, la Curtea de Apel, după ce Primăria a atacat decizia.

De menţionat că, în paralel, Primăria i-a dat în judecată, într-un proces separat, la rândul ei, pe aceiași cumpărători ai drepturilor succesorale pentru averea boierului Movilă, pentru o daună reclamată de 2,5 milioane de euro. În această din urmă cauză, așa cum am arătat în edițiile anterioare, judecătoarea Adriana Lepădatu, din Secția civilă a Tribunalului Constanța, a respins acțiunea, pe motiv că ar fi fost introdusă prea târziu. Cu alte cuvinte, Primăria ar fi rămas cu dauna nerecuperată. De asemenea, se cuvine să menționăm că suma pretinsă de Primărie ar reprezenta contravaloarea imobilelor la data restituirii în baza Legii 10/2001 şi valoarea lor din prezent generată de presupusa modificare a regimului juridic. Mai facem precizarea că terenurile, situate atât în staţiunea Mamaia, cât şi în municipiu, s-ar regăsi şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, unde Radu Ştefan Mazăre este judecat alături de aceiași Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu.

Revenind însă la procesul Feliciei Arnold cu municipalitatea și împroprietăriții reclamați, acesta a început în 2007, când femeia a descoperit că există alți proprietari pe terenul său. Mai exact, aceasta a vrut să realizeze o schiță cadastrală a suprafeței, în vederea îngrădirii acesteia, însă a „aflat cu stupoare de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară că o mare parte din teren este ocupată de pârât“. Femeia nu a stat pe gânduri și i-a dat în judecată pe Borcea, Giurgiucanu și ceilalți, alături de municipalitate.

„Nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 679/11.03.2004“

După un lung periplu în instanțe, la sfârșitul anului trecut, pe 25 noiembrie, magistratul Beatrice Mariș a constatat „nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 679/11.03.2004, emisă de Primarul municipiului Constanța, cu privire la suprafața de teren de 478 mp din totalul de 1.500 mp situat în Constanța, strada Aristide Karatzali (...), proprietatea reclamantei Arnold Felicia“. Decizia aceasta a fost însă atacată în apel de Municipiul Constanța prin Primar și de Primarul Municipiului Constanța, așa că dosarul este acum pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, la Secția I Civilă, Completul C 5 A (format din judecătorii Irina Bondoc şi Gabriel lefter), unde, la termenul din 27 mai, procesul a fost amânat pentru data de 22 iunie, ora 9.00, ca urmare a lipsei unor avocați. De menționat că apelul Primăriei a fost declarat la începutul anului, pe data de 8 ianuarie.

Citește și 

S-a „trezit“ cam târziu!
Cum a vrut să ia primarul Constanţei 2,5 milioane de euro de la Giurgiucanu, Borcea şi Habitat şi ambient SA (rechizitoriu)


Retrocedări suprapuse în peninsulă
Dispoziția de împroprietărire a lui Borcea, Camboianu și alții, „șubrezită“ în instanță?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces pentru terenul din Piața Ovidiu Banca Națională a României cheamă la judecată Primăria Constanța

23 Jul 2023 3537

Retrocedări suprapuse în inima Constanței! Încurcăturile primelor terenuri retrocedate și „amestecate“ de echipa Mazăre, greu de rezolvat chiar și după 18 ani!

23 Aug 2021 4196

În documentul contestat de BNR apar Borcea, Camboianu şi ceilalţi Procesul Băncii Naţionale cu Primarul Municipiului Constanţa, suspendat. Părţile nu s-au mai prezentat în instanţă (document)

01 Nov 2019 3555

Terenurile ce aparţineau lui Jules Movilă Cristian Borcea, Camboianu, Giurgiucanu şi Habitat şi Ambient SA, executaţi silit în cazul retrocedărilor suprapuse din Constanţa

03 Oct 2019 3842

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în Dosarul Retrocedărilor suprapuse

22 Jun 2017 7067

Retrocedări suprapuse în peninsulă! Un nou dosar la Tribunalul Constanţa Arnold vs Giurgiucanu, Borcea, Camboianu şi Habitat Ambient

02 May 2017 6010

Sentinţă irevocabilă în Dosarul „retrocedărilor suprapuse“! Veste proastă pentru autorităţile municipale

19 Feb 2016 9134

Arnold, în instanţă cu Borcea, Camboianu şi alţii Dosarul „retrocedărilor suprapuse“, trimis spre rejudecare la Constanţa (rechizitoriu)

02 Dec 2015 5310