Acţiune de amploare! Razie în judeţul Constanţa, cu peste 200 de poliţişti angrenaţi (galerie foto+video)

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de astăzi, o razie în județul Constanța, la care au fost angrenați 214 polițiști rutieri, de investigații criminale, ordine publică și luptători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale. În acest context, au fost controlate peste 2.800 de autovehicule și constatate 23 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
Astăzi, în intervalul orar 0.00 - 8.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, din cadrul secțiilor de Poliție urbană, secțiilor de Poliție Rurală, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune de amploare pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 23 de infracțiuni, dintre care 15 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 5 pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, au fost legitimate peste 3.300 de persoane şi au fost controlate 2.837 autovehicule, fiind aplicate 217 sancțiuni contravenționale, dintre care 175 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor este de 137985 de lei.
În cadrul acțiunii au fost reținute 30 de permise de conducere și au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare.
           
Exemple:
           
În jurul orei 00.32, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 
În jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat o femeie, în vârstă de 51 de  ani, care a condus un autoturism pe strada Tulcea din Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 

În jurul orei 01.35, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, pe raza localității Eforie Nord, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto, care a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 01.48, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care a condus un autoturism pe strada Constanței din localitatea Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 01.50, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat un tânăr, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dumbrăveni din Constanța, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drug-test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțe interzise (cannabis). Acesta a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
 
În jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de  ani, care a condus un autoturism pe strada Dispensarului din Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un tânăr, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drug-test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțe interzise (cocaină și cannabis).
 
În jurul orei 02.07, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care a condus un autoturism pe aleea Salamina din stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Semănătorului din localitatea Poiana, județul Constanța, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
 
În jurul orei 03.45, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat o femeie, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un tânăr, de 18 ani, care a condus un autoturism pe strada Portiței, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, stabilindu-se faptul că acesta consumase substanțe interzise (cannabis).
  
În jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 05.10, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În jurul orei 05.48, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Sursa foto: IPJ Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 420

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 467

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 498

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța în Medgidia și alte patru comune din județ (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 565

Razie a polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac, județul Constanța. Un șofer s-a ales cu dosar penal (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 797

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A curs cu amenzi și alte sancțiuni

02 Mar 2024 821

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

29 Feb 2024 789

Zeci de șoferi vitezomani depistați de polițiști în municipiul Constanța în urma unor acțiuni

20 Feb 2024 650

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor din Constanța și Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

17 Feb 2024 716

Actiune de amploare a polițiștilor în județul Constanța. Mai mulți șoferi au rămas fără permis (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 1003

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Neptun! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 618

Știri Constanța Mii de persoane și autovehicule verificate în ultimele zile de polițiști în cadrul unor acțiuni de amploare

11 Feb 2024 842

Razie de amploare în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1087

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 799

Razii ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

21 Dec 2023 874