Acțiuni MAI pentru protejarea pădurilor



Ieri, la nivel național, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, a derulat o acțiune de amploare, în baza Planului de acțiune Scutul Pădurii, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
La această operațiune au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigare a criminalității economice, transporturi și din alte structuri ale Poliției Române, jandarmi și polițiști de frontieră, care au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
Astfel, a fost controlată circulația materialului lemnos, fiind organizate filtre rutiere amplasate în punctele obligatorii de trecere, la nivel național.
Personalul Ministerului Afacerilor Interne angrenat în această misiune, în colaborare cu specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (gărzi forestiere, specialiști ai ROMSILVA și ocoale silvice), au desfășurat verificări a circulației materialului lemnos în 1.568 de filtre rutiere și 386 activități specifice de control pe linia prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 118 instalații de debitare a lemnului rotund, 297 de depozite de material lemnos și 40 de piețe, târguri și oboare.
De asemenea, au fost constatate 51 de infracțiuni (21 prevăzute de Codul Silvic și 30 de Codul Penal) și au fost aplicate 2.910 sancțiuni contravenționale (cele mai multe la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare de 198.213 lei.
Totodată, au fost confiscați 2.554 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 800.000 de lei (lemn de lucru, cherestea și lemn de foc).
Tot în cadrul acestei acțiuni, au fost confiscate peste 1.500 de alte bunuri (2 fierăstraie mecanice, 1 tractor, 1 autovehicul și 1.498 alte materiale).
Exemplu:
Polițiștii și jandarmi din Arad au fost sesizați de un lucrător silvic despre faptul că, dintr-un canton, în timpul procesului de exploatare forestieră a unei partizi, au avut loc mai multe tăieri ilegale de arbori.
În urma investigațiilor desfășurate, la data de 20 august 2020, au fost depistați un administrator și un fasonator mecanic, care în perioada 1-19 august 2020, ar fi tăiat ilegal 250 de arbori de diferite specii, reprezentând 170 de metri cubi, în valoare de 114.000 de lei.
În cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la taiere ilegală de arborii, furt de arborii și tăiere de arborii fără drept.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, în vederea luării de măsuri legale.
* * * *

Vă reamintim că, în primele 7 luni ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, polițiștii au acționat la nivel național pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.
Astfel, au fost efectuate 25.388 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.
Au fost verificate 6.735 obiective (exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare sau ocoale silvice) și au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 53.000 de vehicule.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost  înregistrate 4.295 de dosare penale în care sunt cercetate 946 persoane și au fost aplicate 8.202 sancțiuni contravenționale (la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), de peste 13.220.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscați peste 51.221 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de aproape 15.000.000 de lei, peste 200 de fierăstraie mecanice,  topoare, securi și au fost indisponibilizate 4 tractoare și 9 atelaje hipo.
Au fost înregistrate 619 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 143 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.
Aceste acțiuni, derulate de Ministerul Afacerilor Interne, vor fi organizate în continuare, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

Sursa foto: Arhiva Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.