Acțiunile jandarmilor constănțeni, în ultima săptămână. Un cetățean vindea parfumuri „la preț avantajos”

Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 10 - 16 august a.c., acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 145 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 53000 lei pentru următoarele fapte: desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea condiţiilor legale, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

În aceeaşi perioadă echipajele de jandarmerie au constatat 1 faptă de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.

Totodată, în cursul săptămânii trecute, jandarmii au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Zilei Recunoştinţei Eroilor Militari, evenimentelor cultural-artistice ce au fost organizate în Parcul Arheologic(Be Safe-Best Summer Art Fest), Piaţa Ovidiu(Seri de Cafe Concert, Acoustic Session), Parcul Poarta 6 (Caravana Zbumzzi), Parcul Tăbăcărie(Filme în aer liber, Seri de Teatru la Pontul Euxin) şi în Parcul 1 Mai Medgidia   (La mulţi ani, Marie!).

Săptămâna trecută au mai fost executate 14 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete,  1 misiune împreună cu lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa şi 1 misiune în sprijinul unui executor judecătoresc.
Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi Biroul Electoral Judeţean Constanţa.

Reamintim tuturor cetăţenilor  faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.
 

În cursul serii de 11 august, jandarmii constănţeni au depistat o persoană care oferea spre comercializare mai multe parfumuri „la preţ avantajos”, în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanţa. 

Bărbatul în cauză nu avea documente de provenienţă a bunurilor respective, acestea fiind inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute.
Existând  suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi l-au transmis împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, structurilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile abilitate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 437

Știri Constanța Un bărbat s-a ales cu dosar penal. Vindea parfumuri contrafacute pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2024 493

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 692

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 541

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 506

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, descoperite în Portul Constanța și în PTF Ostrov

17 Feb 2024 645

Poliția de Frontieră Captură impresionantă la intrare în țară! Ce au găsit polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 640

Dosar penal, în Constanța, pentru bunuri contrafăcute. Ce au descoperit polițiștii

17 Jan 2024 914

Haine și parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, vândute pe rețele de socializare! Polițiștii au descins la locuințele suspecților

14 Dec 2023 711

​Constanța Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de 160.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche (VIDEO)

06 Dec 2023 863

Parfumuri şi încălţăminte sport contrafăcute, în valoare de 193.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din Constanța (FOTO)

25 Oct 2023 742

Captură de aproximativ 4 milioane de lei, la frontieră! Mii de bunuri suceptibile a fi contrafăcute, confiscate (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 725

Poliția Română Reținuți pentru furt de parfumuri, în București

10 Oct 2023 738

Țigări de contrabandă, articole vestimentare și parfumuri contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

07 Sep 2023 768

Descoperire șocantă într-o mașină din București! Șoferul mărise viteza la întâlnirea cu poliția

02 Aug 2023 834