Activități de prevenire a comerțului ilicit pe litoral

  • Acțiune a polițiștilor constănțeni în zona  litoralului
  • Au fost aplicate 5 sancțiuni pentru comerț neautorizat
  • În Eforie au fost aplicate șase sancțiuni
La data de 18 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au desfășurat o acțiune privind respectarea prevederilor activităţii de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în zona plajelor din stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora și Venus. În acest context, au fost aplicate 5 sancțini contravenționale persoanelor depistate în timp ce desfășurau comerţ neautorizat, în cuantum de 2.000 de lei, conform Legii 12/1990.
 
La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au desfășurat activități de verificare pe segmentul de plajă dintre Eforie Nord și Eforie Sud, atât pentru respectarea ordinii și  liniștii publice, cât și a prevederilor legale în ceea ce privește activitatea comercială. Polițiștii au aplicat 6 sancțini contravenționale persoanelor depistate în timp ce desfășurau activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în cuantum de 3.000 de lei, conform Legii 12/1990.
 
Totodată, polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au acționat pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară împotriva raspândirii virusului COVID19, turiștii fiind sfătuiți să păstreze distanțarea socială.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comerțul ilicit, în atenția polițiștilor din Constanța. Ce au descoperit oamenii legii în piața CET (GALERIE FOTO)

24 Jun 2022 1838

Inspectoratul General al Poliției Române Amenzi în valoare de peste 560.000 de lei pentru comerţul mărfuri şi produse contrafăcute

24 Dec 2021 1364

Tulcea Evaziunea fiscală și comerțul ilicit, în atenția polițiștilor. Au aplicat amenzi

18 Jan 2021 1256

Tulcea. Sancțiuni pentru comerț ilicit, aplicate de polițiști

26 Oct 2020 1483

Tulcea Comerțul ilicit, în atenția polițiștilor. Au fost aplicate amenzi

05 Oct 2020 1794

Comerțul ilicit, sancționat de polițiștii tulceni

17 Sep 2020 1590

Județul Constanţa. Sancţiuni pentru comerţul ilicit desfăşurat pe litoral

03 Sep 2020 1343

Constanţa. Sancţiuni pentru comerţul ilicit desfăşurat pe litoral

10 Aug 2020 1402

Polițiștii acționează pe raza județului Constanța. Au în vedere prevenirea și combaterea comerțului ilicit

06 Aug 2020 1636

Constanța Acțiune pe linia combaterii comerțului ilegal cu pește și produse din pește. Au fost aplicate amenzi (galerie foto)

06 May 2020 1908

Constanţa. Comerţul ilicit și nepăstrarea curăţeniei, sancţionate de poliţiştii locali (galerie foto)

07 Oct 2019 1850

Constanţa Sancţiuni pentru comerţul ilicit desfăşurat pe litoral

11 Sep 2019 1536

Comerţul ambulant din staţiunea Mamaia, sancţionat de poliţiştii locali (galerie foto)

27 Aug 2019 1855

Trei persoane, sancțonate de polițiștii din Techirghiol. Cei trei comercializau nămol

28 Jun 2019 1891

Constanţa. Comerţ ilicit, călătoritul fraudulos şi nepăstrarea curăţeniei, sancţionate de poliţiştii locali (galerie foto)

19 Feb 2019 3192