Eveniment

Razie a Poliţiei Adolescente dispărute, identificate în Constanţa

Poliţiştii constănţeni au organizat în week-end mai multe acţiuni pe raza judeţului Constanţa, fiind efectuate 18 controale în pieţe şi târguri. Totodată, au fost verificate 10 societăţi comerciale, fiind constatate 7 infracţiuni.
 
Au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 46.960 de lei. Dintre acestea, 22 au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 29 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 60 la OUG 195/2002 privind circulaţia rutieră şi 10 la alte acte normative.
 
Pentru nerespectarea regimului circulaţiei rutiere, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, au fost reţinute şi 5 permise de conducere. Dintre acestea, două au fost reţinute pentru consum de băuturi alcoolice şi trei pentru alte abateri.
 
Spre exemplu, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au depistat două tinere, ambele în vârstă de 17 ani, una din Constanţa, care la data de 02.07.2015 a plecat în mod voluntar de la domiciliu, iar o alta plecată la data de 12.07.2015 din Centrul de Plasament Ovidiu. Totodată, a fost clarificată situaţia unei tinere de 19 ani, din Constanţa, care a plecat împreună cu prietenul ei la muncă, în străinătate.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii constănțeni, razie în județ. Ce au constatat

16 Feb 2019 554

Razie de amploare a polițiștilor locali din Constanța. În ce zone au acționat agenții. Ce nereguli au fost constatate (galerie foto)

16 Feb 2019 488

Razie de amploare a polițiștilor de investigare a criminalității economice. Vizați, comercianții. Au fost aplicate sute de amenzi (galerie foto)

13 Feb 2019 518

Zeci de amenzi aplicate în câteva zile de polițiștii rutieri din Constanța. Ce nereguli au constatat oamenii legii

07 Feb 2019 360

Razie a polițiștilor și jandarmilor în piețe din municipiul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

06 Feb 2019 450

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța. Sute de amenzi au fost aplicate. Mai mulți șoferi au rămas fără permis (galerie foto)

04 Feb 2019 1664

Razie la Valu lui Traian a polițiștilor din cadrul Secţiei 1 Rurală Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

31 Jan 2019 349

Razie de amploare a polițiștilor locali din Constanța. În ce zone au acționat agenții. Ce nereguli au fost constatate (galerie foto)

25 Jan 2019 397

Razie de amploare în Constanța! Polițiștii de la Rutieră au retras plăcuțe de înmatriculare și au aplicat sancțiuni

19 Jan 2019 2837

Razie a polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliţie Constanţa. Au fost aplicate mai multe amenzi, Ce nereguli au fost constatate

18 Jan 2019 305

Razie a polițiștilor pe raza localității Valu lui Traian, județul Constanța. Ce nereguli au fost sancționate

17 Jan 2019 513

Razii de amploare a polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Cogealac și ai Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

13 Jan 2019 406

Razie de amploare a jandarmilor în zona Complexului comercial Europa din sectorul 2 al Capitalei

24 Dec 2018 407

Razie în zona aeroporturilor. Taximetriștii, verificați de polițiști. Ce nereguli au depistat polițiștii

21 Dec 2018 269

Razie de amploare a polițiștilor din cadrul Secţiei 3 Poliţie Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Dec 2018 332