Afaceristul Constantin Dima, trimis în judecată de DNA Constanţa, rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)



Dumitra Cornelia, judecător al Tribunalului Constanţa, a decis ca Toma Mihai, administrator al SC Eva Solution SRL, şi Constantin Dima, administrator al SC Mara Construct SRL, la data presupuselor fapte, să rămână sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Toma Mihai şi Constantin Dima au fost deferiţi Justiţiei de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, într-un dosar legat de presupuse fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni legate de reabilitarea unor monumente istorice din judeţul Constanţa. SC Mara Construct s-a ocupat în trecut, printre altele, şi de restaurarea Cetăţii Capidava. 
 
Mara Construct are sediul social în localitatea Mihail Kogălniceanu. Asociat unic al firmei este Maria Cătălina Lăpăduş, născută la data de 6.03.1983, în Constanţa, fina fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu. De altfel, aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, Lăpăduş a preluat firma, în 2010, de la mama ei, Sanda Ciocoiu, şefa Conpress Holding. SC Mara Construct este administrată de Gheorghe Ciocoiu şi are ca activitate principală „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
Revenind la dosarul cauzei, potrivit rechizitoriului, Constantin Dima este bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două fapte), de evaziune fiscală, în formă continuată (două fapte), de spălare a banilor (două fapte), precum şi de fals în declaraţii. Toma este bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare a banilor.
 
Mai departe, lista inculpaţilor este continuată de: Khalid Ouahmane, administrator al SC Nord Colorado SRL, bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare a banilor, Cristea Marian Enache, administrator al SC Nicotrans Eurologistic SRL, şi SC Professional Equipment Solutions SRL, bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor (două fapte), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi evaziune fiscală, în formă continuată, Marian Iulian Dumitru, administrator al SC Clasic Confort International SRL, bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare a banilor. Mai departe, Lucian Petrache a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la spălarea banilor şi complicitate la spălarea banilor.
 
SC Mara Construct SRL este suspectată de constituire a unui grup infracţional organizat, de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două fapte), de evaziune fiscală, în formă continuată (două fapte), şi de spălare a banilor (două fapte), SC Nord Colorado SRL este bănuită de constituire a unui grup infracţional organizat, de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi de spălare a banilor.
 
SC Nicotrans Eurologistic SRL este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat şi de spălare a banilor, SC Professional Equipment Solutions SRL, de constituire a unui grup infracţional organizat, de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, de evaziune fiscală, în formă continuată, dar şi de spălare a banilor.
 
SC Clasic Confort International SRL este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi de spălare a banilor, în timp ce SC Eva Solution SRL este bănuită de constituire a unui grup infracţional organizat, de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, dar şi de spălare a banilor.
 

ANAF și Consiliul Județean Constanța s-au constituit parte civilă în procesul penal, cu suma totală de 53.880.674 de lei, reprezentând presupusul prejudiciu produs bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și prejudiciul provocat prin faptele comise în legătură cu cele două proiecte. 

Citeşte şi 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 535

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 decembrie 2023

28 Dec 2023 867

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 noiembrie 2023

29 Nov 2023 818

#DobrogeaDigitală Preoți din Cernavodă - Ioan Ciocan, Constantin Coadă, Tudor Samoilă

09 Oct 2023 2372

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură

09 Oct 2023 1241

#DobrogeaDigitală Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Cernavodă - „Temelia i s-a pus în anul 1882“

28 Sep 2023 2721

#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Edilii oraşului de la 1878 şi pâna în anul 1936“ (VI)

11 Sep 2023 2585

In memoriam 96 de ani de la nașterea lui Jean Constantin - „Nu şi-a pierdut vigoarea artistică şi harul seducţiei scenice“

21 Aug 2023 1114

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 august 2023

18 Aug 2023 1509

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 august 2023

08 Aug 2023 1488

Colonelul Dima Constantin, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a ieșit la pensie!

18 Apr 2023 4428

Deputatul Focșa s-a înscris în Partidul Uniunea Naţiunii Române

02 Mar 2023 1904

În anul 2022, jandarmii Grupării Mobile Tomis au executat un număr de 13.721 misiuni

18 Jan 2023 1039

#Dobrogea144 Colonel Dima Constantin, Comandantul Grupării de Jandarmi MobileTomis Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 1839

Mara Construct SRL, firma ce s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, în faliment! Licitații fără succes!

16 Sep 2022 1727