Afaceristul Radu Birea a fost condamnat cu suspendare

Radu Birea, de 36 de ani, despre care s-a spus că este fiul bulibaşei din Drăgăneşti - Olt şi văr al lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost condamnat. Ieri, Tribunalul Constanţa i-a aplicat lui Radu Birea pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Birea a fost judecat pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. De menţionat că bărbatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale prin declararea inexactă cu privire la sediul societăţii. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Potrivit unor voci, Birea este cel care s-a adresat procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie declarând că bucureşteanul Eugen Mija i-ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În acest ultim dosar au fost trimişi în judecată Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Realini Lupşa (cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor) şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno - Chineze.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jean Paul Tucan va dezmembra în trei loturi un teren de circa 13.000 mp, situat în Constanța

18 Mar 2024 794

Un afacerist din Tulcea investește în municipiul Constanța Cornel Vlăsceanu a solicitat acord de mediu pentru un imobil cu trei etaje și hale pentru depozitare

17 Mar 2024 927

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 856

Cunoscut om de afaceri din Constanța în doliu, după decesul mamei sale

20 Jan 2024 2652

Municipiul Constanța, obligat să achite peste 73.000 de euro unui afacerist! Despre ce este vorba

03 Dec 2023 4658

Afacerist din Constanța cere în instanță daune morale de jumătate de milion de euro! Curtea de Apel deschide mâine cazul

26 Nov 2023 952

UPDATE. Investigație Recorder.ro IPS Teodosie, la masa discuțiilor cu un „afacerist“! Transcript (VIDEO)

22 Nov 2023 2477

Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu firma unui important afacerist din oraș. Dosarul, azi, pe masa judecătorilor

10 Nov 2023 930

Afacerist din Constanța, proces pe 500.000 de euro daune morale! S-a invocat neconstituționalitatea Codului de Procedură penală

31 Oct 2023 1276

Monden Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a oficiat căsătoria dintre Bursucu și Andreea Șerban, fiica Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu

15 Oct 2023 5785

Proces pe un „munte“ de bani Municipiul Constanța, proces cu firma unui cunoscut afacerist din oraș! Două judecătoare de la Curtea de Apel s-au abținut

06 Oct 2023 8459

Firme Constanța Asfalt Dobrogea SRL și Comprest Util SRL au un nou administrator! Adrian Șerban-Comănescu lucrează cu Iurin Pancencu

07 Aug 2023 1957

Cunoscutul afacerist Valentin Comănescu, numit administrator al Vega Offshore SRL

29 Jul 2023 6119

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea, preluată de soția regretatului Grigore Comănescu, va asfalta străzile din Vama Veche (DOCUMENT)

15 Jun 2023 2174

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1906