Agresorul subofiterului criminalist Omocea, arestat preventiv

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a lui Ciprian Constantin Tărnăruţchi, de 29 de ani, din Constanţa, pentru o perioadă de 20 de zile, începând de ieri. Bărbatul este recidivist, iar de-a lungul anilor s-a „remarcat" prin fapte de o violenţă rar întâlnită.

Spre exemplu, la nici 18 ani, Tărnăruţchi a băgat în spital un subofiţer criminalist. Nicolae Omocea, pe atunci plutonier major la Secţia 1 Poliţie, a ajuns în secţia Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean Constanşa, după ce a încercat să aplaneze un scandal iscat între mai mulţi tineri din cartierul constănţean Coiciu. După ce l-a lăsat inconştient pe omul legii, Tărnăruţchi a dat bir cu fugiţii fiind încătuşat de poliţişti abia după câteva zile. La acea dată, Tărnăruţchi a fost acuzat de ultraj şi, în ciuda faptului că i-a pus în pericol viaţa poliţistului, a fost cercetat în stare de libertate. În luna ianuarie a acestui an, tânărul a fost prins de poliţiştii în timp ce conducea un automobil pe drumurile publice, deşi nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Din acest motiv, poliţiştii Secţiei 2 au deschis pe numele tânărului un dosar de cercetare penală. Printre ultimele scandaluri în care Ciprian Constantin Tărnăruţchi a fost implicat se numără cel din noaptea de 10/11 mai. În jurul orei 00:40, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112 despre faptul că, într-un garaj din zona Gării Constanţa, mai mulţi tineri provoacă scandal. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat pe Marian Olteanu, de 30 de ani, din Mangalia, Ciprian Constantin Tărnăruţchi şi pe Georgiana Andreea Mocanu, de 20 de ani, din judeţul Dolj. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Olteanu, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice şi al geloziei, a pătruns în garajul în care se aflau Tărnăruţchi şi Mocanu şi cu ajutorul unui briceag le-a provocat celor doi mai multe leziuni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.