Ai timp, dar nu ai bani? Constanţa. Iată cât durează să-ţi înmatriculezi maşina fără achitarea timbrului de mediu



O femeie din Constanţa a reuşit, săptămâna trecută, să-şi înmatriculeze automobilul fără a mai achita timbrul de mediu. Decizia, care a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, este definitivă, iar instanţa a dispus obligarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa la emiterea certificatului de înmatriculare pentru un autoturism, fără plata timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 13/2009 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
 
În cazul de faţă, procesul a durat aproximativ nouă luni.
 
Conform Portalului instanţelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa aproape de finele lunii octombrie 2015. Primul termen a fost stabilit în luna ianuarie 2016, când instanţa a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Constanţa - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere, Înmatriculări Autovehicule, ca neîntemeiată.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. La această instanţă, dosarul a ajuns aproape de finele lunii februarie, iar primul termen a fost stabilit pentru luna iunie. Atunci, cauza a fost amânată pentru câteva zile, iar la termenul fixat, Curtea a admis acţiunea reclamantei şi a anulat decizia Tribunalului Constanţa.
 
Astfel, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa a fost obligat să emită certificatul de înmatriculare pentru un autoturism, fără plata timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 13/2009 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
 
După ce decizia instanţei va fi motivată, câştigătoarea procesului poate merge cu documentul respectiv la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa în vederea înmatriculării automobilului fără achitarea timbrului de mediu. 

Citeşte şi 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Credeţi că este momentul ca în România să fie introdusă o nouă taxă auto?

18 Dec 2017 5523

O nouă taxă auto! Mai sunt doar câteva zile! Ce se întâmplă cu RAR de la 1 ianuarie 2018

15 Dec 2017 28599

Avocatul Poporului face un anunţ important. Sunt vizaţi toţi şoferii. Care este situaţia la Constanţa

15 Sep 2017 2250

Statul român, obligat să restituie bani şoferilor. Victorii pe bandă rulantă! Judecătorii din Constanţa vor lua deciziile definitive

03 Aug 2017 6440

Fericire maximă printre şoferi! Se restituie timbrul de mediu! Unora li s-au umplut buzunarele de bani. Cazuri concrete

17 Jun 2017 7844

Veşti bune pentru toţi şoferii! Se înapoiază timbrul de mediu! Statul îţi plăteşte şi avocatul. Ce trebuie să faci

12 Jun 2017 30823

Profit.ro Analiza pieței auto în primele două luni Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017

13 Mar 2017 3014

Ce spune Mircea Banias că s-a discutat, în Camera Deputaţilor, despre restituirea timbrului de mediu

15 Feb 2017 3092

Este jale. Buluc la Serviciul de Înmatriculări Constanţa (galerie foto+video)

01 Feb 2017 5368

Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit cu un sistem de taxe auto

26 Jan 2017 10991

Taxa de înmatriculare, eliminată din februarie Avocatul Adrian Ionescu, din Baroul Constanţa, spune cum se pot recupera banii

17 Jan 2017 12889

Veşti bune pentru şoferi Îşi vor primi banii înapoi pentru timbrul de mediu

15 Jan 2017 4037

Timbrul de mediu se mai plăteşte încă la înmatricularea unei maşini

09 Dec 2016 2974

Șoferii își pot recupera banii din timbrul de mediu

22 Nov 2016 4359

APIA Eliminarea timbrului de mediu va transforma România într-un cimitir de maşini

28 Oct 2016 2930