Al 59-lea termen de judecată Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis, azi, de judecătoarea Cornelia Dăescu (rechizitoriu+documente)

Azi, judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, preşedintele completului de judecată 17F Continuitate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, va redeschide Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, unde printre inculpaţi se numără edilul-şef al municipiului, Radu Ştefan Mazăre. Procesul se află pe rolul instanţei din capitală, din luna octombrie a anului 2008, iar termenul de azi este al 59-lea.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, azi, expertul Marian Chiriţoiu trebuie să „clarifice pe teren obiecţiunile, să formuleze concluzii la raportul de expertiză topo-cadastrală, cu acurateţe şi fără a folosi în mod excesiv terminologie tehnică“. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a avut, de-a lungul anilor, cinci judecători: Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), Elena Ursulescu, pensionată, (martie 2010 - octombrie 2013), Stan Mustaţă (recent trimis în judecată pentru fapte de corupţie), Florică Duţă (pensionat). În prezent, judecata este condusă, aşa cum arătam şi mai sus, de Corina Cornelia Dăescu.
 
Pe lângă primarul municipiului Constanţa, mai sunt judecaţi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, funcţionari din Primăria Constanţa, la momentul trimiterii în judecată, respectiv Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, două funcţionare din Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu) etc.
Radu Mazăre a anunţat, ieri, că va fi prezent în Bucureşti, la termenul de azi, ceea ce înseamnă că nu se va prezenta la sediul IPJ Constanţa, unde dă cu subsemnatul în dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. În cauză, edilul-şef este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rudele boierului Jules Movilă Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare D (II) (document)

15 Aug 2018 1842

Rudele boierului Jules Movilă Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare D (I) (document)

14 Aug 2018 2783

Mall-ul din parc! Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare C (II) (document)

13 Aug 2018 2002

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare C (I). Vila Verde şi parcul Tăbăcărie (document)

11 Aug 2018 1884

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare B (II). Terenul fostului parc al Pionierilor (document)

09 Aug 2018 2409

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare B (I). Cazul parcului şi al lacului Tăbăcărie (document)

08 Aug 2018 3044

Cum a fost „tranşat“ Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Prezentarea modului de operare A. Terenurile din zona Km 4-5, dereaua fostei comune Anadalchioi (document)

07 Aug 2018 2882

S-a motivat decizia în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Aproape 200 de pagini. Radu Mazăre, cea mai mare condamnare

06 Aug 2018 7259

Jurnaliştii nu vor avea acces în sala de şedinţă! Azi se dă pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Jul 2017 8017

Au mai rămas câteva ore! Inculpaţii Dosarului Retrocedărilor în Constanța speră la achitări. Ce va decide Cornelia Dăescu

09 Jul 2017 2938

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată pentru a cincea oară. Când a fost stabilit noul termen

15 Jun 2017 2160

UPDATE. Constanţa s-ar putea cutremura azi! Directori din Primărie, avocaţi, notari şi afacerişti. Toţi aşteaptă sentinţa în Dosarul Retrocedărilor

14 Jun 2017 26630

UPDATE. Judecătoarea Corina Dăescu trebuia să se pronunţe azi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Cine sunt inculpaţii care aşteaptă sentinţa (rechizitoriu)

31 May 2017 5651

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Pronunţarea într-unul dintre cele mai vechi anchete ale DNA, amânată pentru a cincea oară (rechizitoriu)

20 May 2017 3482

Corina Cornelia Dăescu s-ar putea pronunţa azi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

19 May 2017 2282