Alba Motociclistul decedat pe Transalpina era cetăţean bulgar



Motociclistul care şi-a pierdut viaţa joi după ce a căzut de pe DN67C - Transalpina într-o râpă era cetăţean bulgar şi avea 37 de ani, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

"Un cetăţean bulgar, în vârstă de 37 de ani, în timp ce circula cu o motocicletă pe DN67C, în zona Tărtărău, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra motocicletei şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara carosabilului", a transmis IPJ.
 
Un motociclist care a căzut joi într-o râpă de pe DN67C-Transalpina, despre care existau informaţii, potrivit unui apel la 112, că ar fi grav rănit, a fost declarat decedat, acesta aflându-se la sosirea echipajelor de intervenţie în stop cardiorespirator, fără a mai răspunde manevrelor de resuscitare.

"Primul echipaj care a ajuns la locul accidentului a fost echipajul EPA din cadrul ISU Hunedoara. Aceştia au început de îndată manevrele de resuscitare asupra motociclistului. Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Un apel la 112 anunţa joi după-amiază că un motociclist ar fi căzut într-o râpă, în zona cabanei Frumoasa Tărtărău, la 9 kilometri amonte de barajul Oaşa, în Munţii Sebeşului. Din informaţiile apelantului, motociclistul respira, avea plus şi nu prezenta hemoragii externe.

Mai multe echipaje din Alba şi Hunedoara au pornit către locul accidentului, unde a fost solicitat, de asemenea, şi un elicopter SMURD de la Jibou.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost reluată circulaţia pe DN 67C (Transalpina), între Novaci şi Rânca

24 Dec 2023 786

Centrul Infotrafic Atenție, șoferi! Se închide Transfăgărășan (DN7C) și Transalpina (DN67C)

06 Nov 2023 995

IGPR Infotrafic Închidere Transfăgărășan

06 Nov 2023 497

CNAIR Circulația pe Transfăgărășan și Transalpina se închide de luni, 6 noiembrie. Iată de ce

03 Nov 2023 920

Transalpina și Transfăgărășanul nu se vor mai închide începând de anul acesta, în funcție de perioada calendaristică

07 Oct 2023 1198

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67C

24 Aug 2023 436

IGPR InfotraficJudețul Alba -Trafic alternativ pe DN 67C

28 Jul 2023 514

Circulația rutieră se redeschide, vineri, pe Transalpina. Ce condiții trebuie să respecte șoferii

16 Jun 2023 909

Mangalia Pilotul Emil Ghinea, pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 - Trofeul Masters (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 Jun 2023 1474

Atenție șoferi! Transalpina este închisă din cauza unor aluviuni căzute de pe versant pe partea carosabilă

28 Apr 2023 916

IGPR InfotraficCirculație blocată pe DN 67C (Transalpina)

28 Apr 2023 476

INFOTRAFIC Transfăgărășanul și Transalpina închise traficului rutier din cauza condițiilor meteo

17 Nov 2022 1055

IGPR Infotrafic Circulație oprită pe Transalpina din cauza viscolului

04 Oct 2022 626

„Al meu e și-l iubesc de mor!“ Pilotul Emil Ghinea, în premieră pe locul întâi la Open în Campionatul Național de Viteză în Coastă (GALERIE FOTO)

07 Jun 2022 1716

Omul de afaceri Nelu Iordache, condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Transalpina

09 Nov 2021 1395