Alertă în Constanţa! Un bărbat a atacat un militar şi a sustras un pistol mitralieră şi muniţie (GALERIE FOTO+VIDEO)


Filtru în staţiunea MamaiaUn militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate, informează MApN.

Din primele informaţii, o persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

„Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului“ - au precizat repreyentanţii MApN.


Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

În staţiunea Mamaia s-au format coloane de maşini pe sensul către Constanţa din cauza controalelor efectuate de oamenii legii care verifică toate maşinile. 

UPDATE

Sunt filtre ale poliţiştilor şi jandarmilor în mai multe zone din municipiul Constanţa, dar şi în judeţ. 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Imagini șocante surprinse în timpul urmăririi în trafic a șoferului care a furat, în Cumpăna, mașina unei femei însărcinate (VIDEO)

21 Sep 2023 3182

Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța, despre șoferul care a furat mașina unei femei însărcinate, în Cumpăna (VIDEO)

21 Sep 2023 3079

Ce se întâmplă cu dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia. Anunțul judecătorilor din apel

27 Aug 2023 669

Motivarea judecătorilor în dosarul armei furate din Mamaia! „Preocupările religioase nu îl degrevează de obligația de a-și apăra țara!“

24 Jul 2023 1894

VIDEO. Incident unic în Armata României! Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

16 Jul 2023 3421

Ce au decis judecătorii militari în dosarul armei furate din Mamaia!

10 May 2023 2379

A trecut un an de la un incident deosebit de grav petrecut la o unitate militară din Mamaia! Un soldat a fost atacat în post și i-a fost sustrasă arma

19 Mar 2023 1172

A trecut proba sincerității? Militarul din Mamaia căruia i-a fost furată arma, testat cu detectorul de minciuni! De două ori! Verdictul specialiștilor

30 Jul 2022 6399

Militarul căruia i-a fost furată arma a fost trimis în judecată! Iată care sunt acuzațiile. Modificări importante pentru militari anunțate de ministrul Apărării (VIDEO+FOTO)

15 Jul 2022 16799

Primele imagini cu arma găsită în Mamaia Sat Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Viorel Teliceanu, declarații despre dosar (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Jul 2022 9078

Două anchete penale sunt în derulare Procurori militari și civili, mânați de același gând – unde sunt arma și muniția de război furate de la un militar din Constanța

11 Apr 2022 8632

Sondaj de opinie 66% dintre participanți nu sunt mulțumiți de modul în care au acționat autoritățile în cazul pistolului mitralieră și muniției furate de la un militar din Mamaia

28 Mar 2022 3735

Editorial Armata Română și scenariul fantezist, dar bine redactat, al unui film hollywood-ian

24 Mar 2022 3942

ZIUA LIVE Cristian Crăciun, despre cazul militarului în post, rămas fără armă

23 Mar 2022 2309

Armă și muniție de război, sustrase din Mamaia. Căutările au ajuns la Iași

23 Mar 2022 2820