UPDATE. Alertă la Mangalia. Două persoane împuşcate, una decedată (galerie foto + video)

Cu puţin timp în urmă, un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină în Mangalia, pe strada Farului.
 
Din primele informaţii, se pare că două persoane au fost împuşcate., conform medicilor.
 
Tot potrivit cadrelor medicale, cele două victime au fost transportate cu alte mijloace de transport la Spitalul Municipal Mangalia.
 
Una dintre victime este grav rănită. 

UPDATE 16:05:

Familia celui care a murit este revoltată în fața spitalului. Aceștia cer ca poliția să facă dreptate.
Din spusele rudelor, victima decedată și agresorul au fost împreună la o petrecere. După o divergență, bărbatul l-a lovit pe cel care a murit în cursul zilei de astăzi. A doua zi, acesta s-a dus să discute cu făptuitorul care l-a și împușcat, mai apoi.

UPDATE 14:14:

Potrivit medicilor, se pare că unul din bărbaţi a fost declarat decedat. 


Din informații, acesta este tatăl a trei copii minori.

Cel de-al doilea este în stare stabilă, prezentând plăgi la membre.

UPDATE: 

Potrivit poliţiştilor constănţeni, aceştia l-au identificat pe bărbatul care a făcut uz de armă în această zi, pe strada Farului din orașul Mangalia. 

În urma unui apel 112, în jurul orei 12:30, a fost sesizat faptul că două persoane ar fi fost împușcate cu o armă de vânătoare. 

Polițiștii constănțeni s-au deplasat la locul faptei, unde l-au găsit pe bărbatul, de 42 de ani, din Mangalia care ar fi tras către două persoane, ranindu-le. 

Este vorba despre doi bărbați, ambii de 44 de ani, unul rănit la nivelul membrului inferior, celălalt în abdomen. Victimele au fost transportate la spital.

La acest moment, cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Mangalia.

Conform martorilor, la spitalul unde au fost transportate victimele, persoanele implicate au un comportament agresiv. 

Sursă foto: IPJ Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier în localitatea Albești. Intervin pompierii

03 Feb 2024 971

Județul Constanța Accident rutier în Mangalia. Un copil a ajuns la spital

16 Nov 2023 1348

UPDATE Alertă la Mangalia! O tânără, găsită decedată într-un parc în apropierea unui loc de joacă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Aug 2023 4595

Incendiu în Mangalia, lângă peretele unui bloc

16 Feb 2023 2622

Incendiu în localitatea Limanu, județul Constanța. Au intervenit mai multe echipaje de pompieri

17 Dec 2022 1740

Alertă falsă în Mangalia. Ce au descoperit pompierii la fața locului (VIDEO)

20 Dec 2021 2459

Alertă! Incendiu la etajul zece al unui hotel din Mangalia

01 Sep 2020 1952

Alertă! Pompierii au deblocat ușa unui apartament din Mangalia. Ce au găsit înăuntru

16 Aug 2020 1809

Pompierii, în alertă! Incendiu la Mangalia, la un restaurant

11 Aug 2020 3030

Incendiu la Mangalia. A luat foc un depozit de materiale de construcții

07 Aug 2020 1687

UPDATE - Au fost sistate căutările Un bărbat a dispărut în Marea Neagră, la Vama Veche (video)

04 Aug 2020 2423

Intervenție de urgență la Mangalia! O persoană se află căzută în mare, printre stabilopozi

02 Aug 2020 2060

UPDATE Alertă la Mangalia! Persoană scoasă din apa mării, în zona portului pescăresc

18 Jul 2020 2212

UPDATE Mai mulți adulți și copii, luați de valuri, la Mangalia! O persoană s-a înecat (video)

08 Jul 2020 3519

Foc la ieșire din Mangalia spre Constanța! Pompierii, alertați

30 Jun 2020 1629