Amânare în procesul „brokerilor" de la Comvex

Cu sute de păgubiţi constituiţi părţi civile în proces şi solicitând despăgubiri în instanţă, dosarul privind mega-furtul economic prin ceea ce a rămas în conştiinţele oamenilor drept „scamatoria Comvex" a fost deschis ieri pentru prima dată de magistraţii Judecătoriei Constanţa.

De bine ce a fost deschis dosarul, însă, preşedintele completului, judecătorul Lavinia Mihaela Cârciumaru, a fost nevoit să-l amâne, dat fiind că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părţile din cauză. În aceste condiţii, procesul va fi reluat la sfârşitul lunii octombrie. Cazul a ajuns în instanţă după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul prin care Miron Victor Panaitescu şi Ciprian Robert Sava au fost deferiţi magistraţilor Judecătoriei Constanţa, sub acuzaţia de furt calificat. Surse apropiate cazului spun că Panaitescu şi Sava sunt acuzaţi de faptul că, în urmă cu circa zece ani, prin intermediul unei firme de brokeraj, ar fi obţinut acces la datele acţionarilor SC Comvex SA, iar ulterior ar fi realizat tranzacţii fictive cu acţiunile, pe piaţa electronică. În urma „scamatoriei Comvex", sute de persoane s-au trezit că le-au fost vândute acţiunile, fără ca măcar să aibă cunoştinţă de eventuale tranzacţii. Întreaga tărăşenie a ieşit la iveală după ce oamenii au constatat că nu-şi mai primesc dividendele. Întrebând unde este greşeala, aceştia au aflat cu stupoare că nu mai sunt acţionari ai SC Comvex SA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 270

SC COMVEX SA, invitație de participare la procedura de achiziție lucrări de execuție construcții civile la Terminalul de cereale de la Dana 80 - Port Constanța Nord

05 Apr 2024 491

ANUNȚ PUBLIC Investitor - COMVEX SA anunță public obținerea Autorizației de Construire Nr. 278

30 Mar 2024 293

Convocator pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Societății pentru data de 23 Aprilie 2024

22 Mar 2024 528

SC Comvex SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție celule de depozitare

19 Mar 2024 462

SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție lucrări de execuție piloți forați

14 Mar 2024 522

SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție servicii de proiectare

14 Mar 2024 435

COMVEX SA, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 410

Semnarea contractului de finanțare „Sporirea capacității de depozitare la Terminalul de Cereale de la Dana 80 din Portul Constanța Nord”

04 Jan 2024 1007

Semnarea contractului de finanțare „Sporirea capacității de depozitare la Terminalul de Cereale de la Dana 80 din Portul Constanța Nord”

03 Jan 2024 812

Comvex S.A. Mesaj de Sărbători

24 Dec 2023 657

Convocator Consiliul de Administrație al Societății COMVEX S.A.

20 Dec 2023 697

COMVEX S.A. anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul Sporirea capacității de depozitare la terminalul de cereale de la Dana 80 din portul Constanța Nord

29 Nov 2023 715

COMVEX SA anunță public obținerea Autorizației de Construire Nr. 953, Alimentare PT 3SDT1 din PCT85

24 Nov 2023 767

Comunicat disponibilitate raport semestrial

15 Sep 2023 609