Amenzi totale de peste 215.000 de lei, aplicate de IPJ Constanța



Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au aplicat amenzi în valoare totală de peste 215.000 de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele zile.

Iată ce spun reprezentanții IPJ Constanța:

La data de 5 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Rutiere Bulgaria au desfășurat activități de control ale participanților la trafic la punctul de frontieră Vama Veche.
Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 40 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 2sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002.
 
La data de 5 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei și zona adiacentă și din spațiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldură excesivă și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost legitimate peste 180 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 80 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 5 la Legea 61/1991, 38 la O.U.G. 195/2002 și 1 la Legea 15/2015.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere.
 
La data de 5 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii tulburării ordinii și liniștii publice, a consumului de băuturi alcoolice în spațiul public și a cerșetoriei.

Astfel, au fost legitimate peste 25 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 3sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei, toate la Legea 61/1991.
 

La data de 5 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 24 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei, dintre care 12 la Legea 61/1991.
 
În noaptea de 5/6 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu un polițist din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au desfășurat o acțiune pe linia pazei bunurilor, valorilor și protecția persoanelor din competența teritorială.
Astfel,au fost verificate aproximativ 4 societăți comerciale și au fost legitimate peste 25 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 6sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.000 de lei, dintre care 3 la Legea 333/2003 și 3 la H.G. 301/2012.
 
În noaptea de 5/6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia împreună cu jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor de pe plajă.
Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, toate la Legea 61/1991.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costineștiîmpreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii faptelor cu violență.
Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ3.500 de lei, toate la Legea 61/1991.
Totodată polițiștii au constatat 2 infracțiuni, de abuz de încredere și privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac împreună cu jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din autoturisme.
Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 25 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.000 de lei, dintre care 1 la Legea nr. 61/1991 și 1 la O.U.G. 195/2002.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidiaîmpreună cu polițiști locali au desfășurat o acțiune pe linia menținerii ordinii și liniștii publice.
Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei, toate la Legea nr. 61/1991.
Totodată polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 23.000 de lei, dintre care 7 la Legea 61/1991.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate peste 50 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 40 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.500 de lei, dintre care 5 la Legea 61/1991 și 9 la O.U.G. 195/2002.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii tulburării ordinii și liniștii publice, a consumului de băuturi alcoolice în spațiul public și a cerșetoriei.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei, dintre care 5 la Legea 61/1991 și 1 la O.G. 34/2008.
 
La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei și zona adiacentă și din spațiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldură excesivă și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost legitimate peste 160 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 70 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.500 de lei, dintre care 6 la Legea 61/1991, 38 la O.U.G. 195/2002 și 1 la O.U.G. 28/1999.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere.
 
 
În noaptea de 6/7 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au desfășurat o acțiune pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003.
Astfel, au fost verificare 5 societăți comerciale și au fost legitimate peste20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei, toate la Legea nr. 333/2003.
 
În noaptea de 6/7 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei, dintre care 1 la Legea 61/1991, 4 la O.U.G. 195/2002 și 1 la Legea 132/2017.
Totodată polițiștii au constat 3 infracțiuni, la regimul rutier și contra libertății persoanei.
 
În noaptea de 6/7 august a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție împreună cu jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din autoturisme.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei, dintre care 3 la Legea nr. 61/1991 și 2 la Legea 333/2003.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 210

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 214

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 257

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 161

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 202

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 291

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 652

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 458

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 325

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 681

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 566

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 429

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 492

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 694

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 456