22 Aug, 2022 10:21
2032
„Am desfășurat o acțiune în sistem integrat cu colegii de la IPJ Constanța și de la Biroul Vamal, acțiune care are drept scop prevenirea și combaterea migrației transfrontaliere. Astfel, în baza unei analize de risc în Portul Constnața s-a efectuat o verificare a mijloacelor de transport care sunt pretabile de a ascunde cetățeni străini ce intenționează să intre ilegal în România. În cadrul acțiunii a fost veroificat un container cu produse sosite din India, mai exact chibrituri și becuri, pentru o societate din județul Botoșani. Celelalte containere erau goale și sunt sosite din Turcia“ - a precizat comisar șef de poliție Irimia Petrișor, din cadrul Gărzii de Coastă.
„În această dimineață polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța, Garda de Coastă și Biroul Vamal de Frontieră Constanța, în Portul Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.Pe lângă aceste aspecte, polițiștii au în vedere și prevenirea oricăror fapte ilegale, cum ar fi fraude vamale“ - a declarat inspector de poliție Iliescu Andreea, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: