Ancheta RAFO se extinde si la Dobromin

Pe urmele VGB

Procurorii care instrumenteaza cazul fraudarii bugetului de stat cu peste 15.000 de miliarde de lei la RAFO Onesti nu se multumesc doar cu sechestrul instituit asupra pachetului de actiuni detinut de VGB Oil la Miniera Medgidia * Privatizarea acestei sucursale a Dobrominului va fi luata la purecat pentru ca permite extinderea cercetarilor si asupra altor personaje din mediul politico-financiar in suveica RAFO * Directorul de la Dobromin SA, Ion Valentin, si alte patru persoane din conducerea societatii au fost convocati la sediul AVAS, pentru a oferi explicatii despre privatizare #

Dupa ce a pus sechestrul asigurator pe pachetul de actiuni detinute de VGB Oil SRL la SC Miniera SA Medgidia, Parchetul General se pregateste sa demareze o ancheta amanuntita cu privire la modul in care a fost realizata privatizarea sucursalei miniere de la Medgidia a SC Dobromin SA. Procurorii mizeaza pe identificarea unor elemente privind traficul de influenta si trucarea procesului de privatizare, pentru a extinde cercetarile si asupra unor oameni politici care au facut jocul gruparii Fratii Iancu - Corneliu Iacobov - Ovidiu Tender. Desi povestea de la Dobromin SA pare marginala, tocmai aspectele care ar putea fi sesizate aici ar putea conduce in cele din urma la extinderea cercetarilor. Privatizarea de la Medgidia ar putea insa releva tocmai aceste aspecte. In urma cu doua zile, conducerea Dobromin SA a fost solicitata de AVAS sa prezinte un raport amanuntit cu privire la intregul proces de privatizare, motivul real fiind acela ca autoritatii de privatizare i s-a pus in vedere sa prezinte datele din dosarul Dobromin Parchetului General. In acest sens, directorul Ion Valentin Salvador, inginerul-sef Jenica Popa, consilierul juridic Cornelia Lupu, contabila Cristina Medrea si seful biroului de privatizare si restructurare Doina Bostan au lucrat cot la cot timp de doua zile la intocmirea dosarului. Cei cinci reprezentanti ai societatii s-au deplasat in urma cu doua zile la Bucuresti, pentru a raspunde unor intrebari incuietoare in fata sefilor de la AVAS.

Fiica lui Dan Iosif a cumparat Miniera Medgidia cu 19 miliarde de lei pentru VGB

Dobromin SA a trecut prin doua etape de privatizare. Prima dintre acestea a fost demarata in anul 2001, iar un an mai tarziu s-a soldat cu vinderea a doua sucursale miniere. La sfarsitul anului trecut, ramasitele Dobromin au fost vandute de AVAS catre un consortiu de firme constituit in jurul Metaleuroest Campina si a afaceristului Mihai Tufan. In prima etapa a privatizarii, dosarul a fost plimbat de la APAPS Constanta la APAPS Bucuresti. In anul 2002, doua sucursale miniere ale Dobromin, care erau si singurele profitabile, au fost instrainate de APAPS Bucuresti. Pachetul integral de actiuni de la sucursala Medgidia a fost cumparat de fiica fostului consilier prezidential Dan Iosif. Pentru achizitionarea Miniera Medgidia, fiica lui Dan Iosif a platit 19 miliarde de lei, in conditiile in care societatea extragea materiale de constructii de peste 50 de miliarde de lei anual, iar productia ultimilor doi ani anteriori privatizarii a fost mentinuta pe stoc. Terenurile pe care au fost construite cladirile administrative, parcurile auto sau depozitele aveau valoarea de patrimoniu (neactualizata de ani buni) de 17,6 miliarde de lei, iar parcul auto si utilajele fixe valorau inca pe atat la pretul de fier vechi. La scurt timp de la tranzactie, Anca Andreea Dan a cesionat 70% din actiunile detinute catre Mircea Gogonea (15%), Nicoleta Cruceanu (15%), VGB Oil SRL Bucuresti (30%) si Faber Invest&Trade INC inregistrata in SUA (10%). Implicarea lui Tender ar putea fi demonstrata prin aceea ca Mircea Gogonea a fost angajatul sau, iar Faber Invest a facut afaceri deopotriva cu firmele sale, cu VGB sau direct cu RAFO Onesti. Firma inregistrata in America a fost reprezentata in raporturile contractuale din Romania de Toader Gaureanu, fost director la RAFO pe vremea cand combinatul era detinut de Corneliu Iacobov. Gaureanu a fost depistat de autoritati in momentul in care incerca sa paraseasca tara alaturi de Iulian Margarit, unul din patronii grupului VGB. Incercarea celor doi de parasi tara a declansat reluarea anchetei de catre procurori.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 542

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 530

Firme Constanța Rapid Credit I.F.N. SA prelungește linia de credit. Ce decizii au mai adoptat la ultima ședință AGEA?

07 Mar 2024 407

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 585

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 649

Convocator Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății Muntenia Estival 2002 SA

30 Jan 2024 470

Firme Constanța Structură nouă a acţionariatului Brise Grains SA, rezultată în urma distribuirii acţiunilor

23 Jan 2024 649

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 887

Acționarii Oil Terminal, convocați în AGOA și AGEA. Despre ce se va discuta

29 Dec 2023 1063

Metalica Medgidia SA convoacă AGOA și AGEA. Ce se află pe ordinea de zi

22 Dec 2023 716

Firme Constanța Camelia Pleșca a fost aleasă în funcția de administrator al Campio ICM SA

14 Dec 2023 635

Decizii importante luate de AGEA societății Xanadu Turism Constanța. Cine a fost cooptat în cadrul firmei

07 Dec 2023 771

Firme Constanța Acționarii firmei conduse de Mihaela Borcea pe litoral, se reunesc în AGEA! Iată ce vor discuta

03 Dec 2023 792

Damen Shipyards Mangalia SA vrea să împrumute 10 milioane de euro de la compania olandeză Damen Holding B.V.

07 Nov 2023 1830

Firme Constanța Acționarii Sammarina Imobiliare SA, convocați în ședință

04 Nov 2023 1354