„Angajată“ cu forţa la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa

Svetlana Fyodorovna Kavarnali şi Fiodor Chisacov au fost condamnaţi, ieri, de Tribunalul Constanţa, la câte un an, şapte luni şi trei zile de închisoare, pentru contrabandă şi trafic de migranţi. Belgin Ali s-a ales cu 1,4 ani de închisoare cu executare pentru contrabandă, în timp ce Nurgie Omer a primit aceeaşi pedeapsă, însă cu suspendare sub supraveghere.
 
Tribunalul i-a impus, printre altele, să urmeze un curs de calificare profesională şi să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Omer a mai fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa. Instanţa a admis acţiunea civilă promovată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii Nurgie Omer şi Belgin Ali la plata sumei de 39.323 de lei către aceasta, cu titlu de daune materiale. Amintim că, la începutul lunii septembrie 2014, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant, pe raza judeţului Constanţa, mai mulţi cetăţeni care intenţionau să comercializeze, pe raza judeţului Constanţa, 71.600 de ţigarete de contrabandă. De asemenea, în autoutilitara cu care cei patru cetăţeni moldoveni se deplasau, a fost depistat un bărbat în vârstă de 61 de ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 609

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 881

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 722

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 830

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 679

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 696

Poliția de Frontieră Română Algerieni și sirieni încercau să treacă ilegal granița spre Serbia, prinși de autoritățile din județul Timiș

25 Sep 2023 667

Caz de trafic de migranți în Timiș!

21 Sep 2023 805

A transportat 12 migranți cu o autoutilitară! Iată pentru ce sumă

18 Sep 2023 767

Cetățean român, cercetat pentru trafic de migranți! Câți bani a cerut pentru a trece ilegal granița peste 30 de cetățeni străini

08 Sep 2023 868

IPJ Cluj Reținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migrați și complicitate la trafic de migranți

07 Sep 2023 765

Șase ani cu executare Bărbat condamnat pentru trafic cu migranți. A ascuns în remorcă zece străini

01 Sep 2023 709

Trei cetăţeni turci cercetaţi pentru trafic de migranţi, unul dintre ei în stare de arest preventiv

31 Aug 2023 674

Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, transfrontalier și trafic de migranți

28 Aug 2023 934

Bărbat din județul Timiș urmărit judiciar după ce a ascuns într-o autoutilitară patru migranți

24 Aug 2023 707