ANI a luat în vizor un polițist rutier din Constanța și unul din Mangalia!

 
Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a opt persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.
 
Printre cei opt se află și Omer Elvis, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Poliția Municipiului Constanța, dar și Ionel Claudiu Doicaru, funcționar public cu statut special în cadrul IPJ Constanța - Poliția Municipiului Mangalia.
 
Potrivit ANI, în perioada 12 aprilie 2018 – 20 februarie 2020, Omer Elvis a deținut și exercitat simultan funcția publică cu statut special de agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Constanța, Biroul Rutier și funcția de instructor auto în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.


Conform sursei citate, la rândul său, Ionel Claudiu Doicaru, în perioada 22 decembrie 2017 – 07 mai 2020, a deținut și exercitat simultan funcția  publică cu statut special (polițist rutier) și funcția de instructor auto în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 291

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 437

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 538

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 309

Aniversări românești. Regele Carol I – 185 ani de la naștere (I) Ionel I.C. Brătianu - „întemeetor al României moderne, un adevărat Suveran constituţional fiindcă era totdeodată şi liberal şi conservator”

23 Apr 2024 350

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 805

Contractul de peste 2,1 milioane de lei, scos la licitație Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța va reabilita sectoarele de vizitare și secția microrezervație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 329

IPJ SibiuInfracțiuni contra patrimoniului, persoane reținute

23 Apr 2024 218

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 332

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 325

Schimbări în conducerea Jungle Decoration SRL. Gumeniuc Georgiana din Constanța, revocată din funcția de administrator

22 Apr 2024 457

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 348

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 661

Știri Constanța ​Aniversare de 130 de ani și restaurarea Monumentului Regimentului 34 Infanterie din Topraisar (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 378

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 220