Ani grei de închisoare pentru membrii grupării de hoţi de animale

 

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis, ieri, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi de către Lucian Eremia Zlate, Dumitru Rebenciuc, Ion Roşu, Ionuţ Vlăduceanu, Constantin Adrian Vasile, Iordache Constantin Rujuc, Ion Sarfoş, Marcel Cîrchea, Ştefan Sarfoş şi Ion Dinu.
 
Astfel, rejudecând, magistraţii au dispus condamnarea lui Lucian Eremia Zlate la pedeapsa de patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani de închisoare aplicată inculpatului Zlate Eremia Lucian prin sentinţa penală nr. 601/06.06.2014 a Judecătoriei Constanţa, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa de patru ani de închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, în final, inculpatul Zlate Eremia Lucian executând pedeapsa de şase ani de închisoare“, se arată în minută.
 
Pe Dumitru Rebenciuc, magistraţii l-au condamnat la pedeapsa de opt ani de închisoare: „Aplică inculpatului Rebenciuc Dumitru pedeapsa cea mai grea de patru ani de închisoare, la care aplică un spor de patru ani de închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), rezultând astfel pedeapsa de opt ani de închisoare“. „Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani de închisoare aplicată inculpatului Rebenciuc Dumitru prin sentinţa penală nr. 162/26.01.2011 a Judecătoriei Medgidia, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa de opt ani de închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, în final, inculpatul Rebenciuc Dumitru executând pedeapsa de zece ani de închisoare“, potrivit minutei.
 
Judecătorii constănţeni au dispus faţă de Ion Roşu „pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, la care aplică un spor de doi ani de închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), inculpatul Roşu Ion executând în final pedeapsa de opt ani de închisoare“, se arată în minută.
 
În ceea ce îi priveşte pe Ionuţ Vlăduceanu, Adrian Vasile Constantin şi Ion Sarfoş, magistraţii au redus pentru fiecare în parte pedeapsa „de la zece ani de închisoare, la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie“, potrivit minutei.
 
Magistraţii i-au aplicat lui Constantin Rujuc Iordache „pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, la care aplică un spor de doi ani şi opt luni de închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), inculpatul Rujuc Iordache Constantin executând în final pedeapsa de şase ani şi opt luni de închisoare“.
 
De asemenea, judecătorii au dispus faţă de Marcel Cîrchea „pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare, la care aplică un spor de opt luni de închisoare (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită), inculpatul Cîrchea Marcel executând în final pedeapsa de doi ani şi opt luni de închisoare“.
 

Faţă de Ştefan Sarfoş, „în baza art. 396, alin. 6 - Cod procedură penală, raportat la art. 16, lit. g) - Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228, alin.1 - art. 229, alin. 1, lit. b) - Cod penal, cu aplicarea art. 77, lit. a) - Cod penal, şi art. 41, alin. 1 - Cod penal (faptă din 31.10/01.11.2014, persoană vătămată - Spirescu Bogdan), ca urmare a încheierii unui acord de mediere între inculpatul Sarfoş Ştefan şi persoana vătămată menţionată“.
 
Inculpatului Ion Dinu magistraţii i-au redus „pedeapsa aplicată de la trei ani de închisoare la un an şi şase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat“

 
Decizia este definitivă.
 
Persoanele în cauză sunt judecate pentru mai multe cazuri de furt de animale, fapte care au avut loc pe raza unor localităţi din judeţul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanţa menţine măsurile preventive în cazul membrilor grupării de hoţi de animale

26 Jan 2015 2136

Soluția Tribunalului Constanța cu privire la contestațiile suspecților în cazul grupării infracţionale a furtului de animale

04 Dec 2014 3217

Şapte mandate de arestare emise Cum se fură animale în Constanţa (document)

03 Dec 2014 3942

Iată lista completă a suspecţilor arestaţi în cazul grupării infracţionale a furtului de animale

02 Dec 2014 2681