ANPC Peste 100 de mari magazine controlate, în ultima săptămână, la nivel național. Neregulile constatate (GALERIE FOTO)

Alimente, foto: ANPC

Campania de control începută de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), la marile lanțuri de magazine, a continuat, în același ritm susținut.

Seria de acțiuni, la nivel național, are ca scop monitorizarea condițiilor în care desfășoară actul comercial marii retaileri, în raport cu consumatorii și cu respectarea drepturilor lor.

„Cumpărăm, în continuare, abateri la kilogram și le plătim cu amenzile aplicate!
Încă sperăm să găsim o soluție constructivă, dar iată că mai avem de așteptat!
În ziua În care vom găsi măcar începute demersurile solicitate de bunul simț comercial, vom știi că suntem pe drumul bun!
Până atunci, curg amenzile!”, spune președintele ANPC, Horia Constantinescu.

În perioada 14 - 21 martie 2022 au fost verificate 103 magazine mari, aparținând lanțurilor Mega Image, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Selgros, Metro, La Cocoș, Supeco, Unicarm, Sălăjeanca, German Market și Cora, la care s-au înregistrat abateri, fapt care a determinat aplicarea mai multor sancțiuni, în valoarea totală de 1,56 milioane de lei.. 

Totodată, s-au luat și măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a tuturor produselor alimentare cu deficiențe, oprire temporară a activitătii și prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 17 de unități și 18 propuneri de încetare a practicii incorecte. 

Cele mai frecvente nereguli constatate, confrom ANPC, au fost:
  • comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale
  • comercializarea unor produse congelate neconforme (produse cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață în ambalaj)
  • comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice evidente, lovituri și urme de mucegai
  • comercializarea a diverse produse alimentare fără informații privind data și ora deschiderii ambalajului
  • lipsa afișării alergenilor pe etichetele unor produse alimentare
  • utilizarea unor vitrine frigorifice sau congelatoare cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu praf în strat grosier, rugină, vopsea exfoliate, cu insecte moarte, resturi și reziduri alimentare
  • nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor,
  • utilizarea unor spații de depozitare neigienizate sau neconforme din punctul de vedere al regimului de temperatură sau al gradului de uzură al aparaturii,
  • utilizarea unor cuptoare neigienizate, prezentând un strat gros de arsură și grăsimi, precum și a unor tăvi neigienizate sau deteriorate,
  • existența pavimentului neigienizat, în magazine, cu un strat de praf gros, grăsime si zone depreciate sau a plafonului deteriorat
  • deficiențe de informare pe etichetele de produs sau ale raioanelor (referitor la elementele de identificare-caracterizare ale mărfurilor, la data durabilității minimale, la prețul unitar)
  • practici comerciale înșelătoare - utilizarea unor sintagme comerciale de promovare, care nu pot fi probate cu documente sau care se dovedesc a fi neadevărate comparând prețurile din magazin
  • neconcordanță între prețul la raft și cel de la casa de marcat,
  • nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește promoțiile
  • comercializarea unor produse nesigure sau utilizarea, în zona gastro, a unor procedure nesigure de preparare
  • comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 703

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 755

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 691

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 461

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 525

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 959

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 452

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 712

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 479

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 666

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 514

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 937

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2294

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3989

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 676