Apartamente inaugurate cu fast, dar fara caldura

Dragoste la zero grade prin ANL

Singura sursa de incalzire a celor doua blocuri, de fapt doua scari de bloc, construite prin ANL la Poarta 6 si inaugurate cu mare fast de primarul Radu Mazare si alte oficialitati locale si centrale, o constituie acum, in toiul iernii, curentul electric si buteliile * La aproape trei luni de la inaugurare, apartamentele stau nelocuite, pentru ca nimeni nu-si poate permite in toiul iernii sa se mute in aceste conditii, intr-un frig de nesuportat * In cele doua blocuri, din cele aproape 40 de familii cate au primit repartitii, pana in prezent au fost ocupate doar patru sau cinci apartamente * Cativa dintre locatarii blocurilor spun ca racordul ar fi trebuit sa se termine deja de la finele anului trecut * Noi tot credem ca nici una dintre oficialitati nu a fost informata despre starea de fapt a finalizarii blocurilor

In ziua de 11 noiembrie, in prezenta oficialitatilor locale si centrale si a lui Radu Mazare, primarul municipiului Constanta, totodata si presedinte al Organizatiei judetene PSD, a avut loc inaugurarea, printre altele, a catorva blocuri construite prin Agentia Nationala pentru Locuinte. Dintre acestea, doua sunt amplasate in strada Lirei, de la Poarta 6, fiind botezate OB 6 si OB 9, iar celalalt undeva, in cartierul Ciresica. In fata blocurilor, prin camere, in fata panglicii inaugurale si a aparatelor de fotografiat si camerelor de luat vederi s-au prezentat toate oficialitatile amintite. Desi festivitatea se desfasura aproape de inceperea iernii, nimeni dintre cei care inaugurau cu mare fast blocurile nu spunea ca utilitatile nu sunt finalizate si ca inca mai este mult de lucru pana sa se poata locui in cele doua blocuri. Desi centrala era montata inca de atunci, ea nu era si nu este racordata nici acum la reteaua de gaze, aceasta fiind de altfel singura posibilitate de incalzire, atat a apartamentelor, cat si a apei calde menajere. La aproape trei luni de la darea in folosinta a locuintelor, situatia este identica, ba chiar este mai rau, pentru ca intre timp vremea s-a inrautatit, iar apartamentele inca sunt neincalzite, iar apa calda nu exista. In aceste conditii vitrege, cine a vrut sa se mute, nu a avut decat. Cele aproape 40 de familii, alcatuite dintr-una sau mai multe persoane, care trebuiau sa locuiasca deja in cele doua blocuri, denumite pompos asa, nu s-au mutat nici astazi in noile locuinte date de primarie, desi si-o doreau atat de mult.

Apartamente in care nimeni nu indrazneste sa se mute

Spuneam ca sunt denumite pompos asa pentru ca ele sunt doar doua scari ale aceluiasi imobil, fiind raportate astfel doar ca sa iasa mai multe blocuri la numar si sa dea mai bine la imagine pentru partidul aflat la putere, si desigur pentru reprezentantii sai. Motivul nemutarii locatarilor este, asa cum spuneam, unul foarte simplu: imobilele nu sunt incalzite si nu au apa calda. Si, in astfel de conditii, cine ar avea curajul sa infrunte o iarna, cel putin asa cum a fost pana acum, mai ales daca mai ai si niste copii pe langa tine, cu care sa fii nevoit sa locuiesti? In prezent, in ciuda gerului din apartamente, acolo s-au mutat doar patru-cinci familii, indurand frigul, din interior. Ceilalti stau ca si inainte: la parinti, cu chirie sau chiar pe la prieteni, tinand legatura cu cei care stau acolo, in blocurile ANL, asteptand vestea cea mare, cum ca s-a racordat blocul la gaze. Pana atunci, in zilele documentarii noastre, cativa muncitori lucrau de zor cu niste lopeti si cazmale, nou-noute, si care se vedea clar ca nu au fost deloc utilizate, ci aduse doar pentru decor de catre angajatii de la Congaz. In ciuda eforturilor noastre de a afla cam cand se vor incalzi locatarii apartamentelor primite de locatari prin ANL, nu am reusit totusi. Cu toate acestea, este greu sa credem ca la vremea respectiva autoritatile sau primarul au stiut despre stadiul in care se aflau cele doua blocuri construite prin ANL. Cativa dintre cei care ar fi trebuit sa se mute in aceste blocuri spun ca racordul gazelor ar fi trebuit finalizat la sfarsitul anului trecut.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Avarie pe bulevardul I. C. Brătianu. Iată ce consumatori nu vor avea apă caldă și căldură

27 Mar 2024 484

Termoficare Constanța Apa caldă și căldura oprite în unele zone din municipiu în urma unei avarii

25 Mar 2024 867

Societatea Termoficare Constanța va începe citirea contoarelor de energie termică. Iată când

22 Mar 2024 559

Termoficare Constanța face un anunț de întrerupere a furnizării de apă caldă și încălzire. Zona vizată

19 Mar 2024 506

Termoficare Constanța Lucrări pe strada Răscoalei. Iată ce consumatori nu vor beneficia de apă caldă și căldură în perioada următoare

10 Mar 2024 504

Termoficare Constanța Ce constănțeni nu vor avea apă caldă și căldură începând de mâine?

06 Mar 2024 755

Avarie Termoficare Constanța! Mai mulți constănțeni nu au apă caldă și căldură

22 Feb 2024 748

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura într-o zonă din municipiu

15 Feb 2024 660

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura în unele zone din municipiu. Iată lista zonelor vizate

14 Feb 2024 672

O nouă avarie Termoficare Constanța! Mai multe puncte termice nu furnizează căldură și apă caldă

13 Feb 2024 670

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura pe o stradă din municipiu

12 Feb 2024 796

Termoficare Constanța Fără apă caldă și căldură într-o zonă din municipiu. Iată care este aceea

12 Feb 2024 698

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă și căldura pe o stradă din municipiu. Iată care este aceasta

11 Feb 2024 697

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă și căldura în mai multe zone din municipiu. Iată lista străzilor vizate

11 Feb 2024 964

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă și căldura în unele zone din municipiu. Iată lista celor vizate

07 Feb 2024 1040