Apel împotriva condamnării angajaţilor spitalului judeţean

Medicul Valentin Crăciun, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa condamnat cu suspendare pentru luare de mită, a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa.

În aceste condiţii, procesul se va relua la Curtea de Apel. Menţionăm că, până la acest moment, numai Valentin Crăciun a atacat sentinţa Tribunalului, în contextul în care legea prevedea această cale de atac atât pentru procurori cât şi pentru Maria Magdalena Necula Popovici, cel de-al doilea angajat al spitalului judecat alături de Crăciun pentru fapte de corupţie. La începutul săptămânii, judecătorii Tribunalului Constanţa, în completul prezidat de magistratul Lucian Lică, i-au găsit vinovaţi pe Crăciun şi pe Necula de luare de mită şi i-au condamnat la câte trei ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Pe parcursul celor cinci ani, îndeplinirea condiţiilor impuse de judecători pentru lăsarea celor doi în libertate va fi verificată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. Valentin Crăciun a fost judecat pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea suma de 5.000 de lei de la o persoană denunţătoare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1348

Doliu la Medgidia S-a stins o personalitate! „Dispariția dânsului lasă un gol imens în învățământul și sportul medgidian și dobrogean“

05 Jan 2024 6492

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

27 Sep 2023 1164

Constanța. Antrenorul Ion Crăciun a urcat la ceruri „O mare pierdere! A iubit handbalul enorm, la fel ca pe familia sa!“

14 Jul 2023 1952

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 iulie 2022

28 Jul 2022 1756

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 iulie 2019

11 Jul 2019 3587

Spectacol de iarnă pentru murfătlăreni Primarul Valentin Saghiu a fost mesagerul lui Moş Crăciun şi în acest an

21 Dec 2015 2557