Apel la 112 Copii, în pericol de înec în stațiunea Venus

  • Intervenție de urgență în stațiunea Venus.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în stațiunea Venus, în dreptul hotelului Turquoise.

Din primele informații, este vorba despre doi copii în pericol de înec.

La locul incidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor.

Misiunea se desfășoară chiar în aceste momente.
 

 La Venus intervin colegii cu o ambarcațiune TARGA din Portul Mangalia, o ambulanță SMURD și elicopterul pentru survol. Misiunea este îngreunată de valurile mari, a transmis Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
 

Amintim că, o alta intervenție plină de adrenalină pentru salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea este în desfășurare! După misiunea din Vama Veche, din această dimineață, o altă persoană se află în pericol de înec. De data aceasta, intervenția are loc în Olimp, potrivit reprezentanților ISU Dobrogea.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 11.00 și anunța că o persoană care a intrat în mare nu a fost văzută ieșind apoi.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Citește și: A doua persoană în pericol de înec, de azi-dimineață. Intervenția, în Olimp

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salvatori în alertă! Două persoane scoase din valuri, pe plaja Laguna, din Mangalia

05 Sep 2020 787

Fetiță salvată de la înec, pe plaja Corbu

30 Aug 2020 716

Misiuni în plină desfășurare Patru echipaje SMURD, scafandri, șenilate și elicopterul ISU Dobrogea, mobilizate în sudul litoralului

30 Aug 2020 11255

UPDATE Alte două persoane în pericol de înec, la Vama Veche

30 Aug 2020 711

UPDATE 2. Intervenții de urgență ale salvatorilor în stațiunea Venus O persoană în pericol de înec, alta inconștientă, iar elicopterul SMURD survolează zona (galerie foto+video)

30 Aug 2020 3142

UPDATE - Un om a murit A doua persoană în pericol de înec, de azi-dimineață. Intervenția, în Olimp

30 Aug 2020 1123

UPDATE Pericol de înec, la Vama Veche. Intervin echipajele de urgență

30 Aug 2020 641

UPDATE. A fost declarat decesul Persoană scoasă inconștientă din Marea Neagră, în Mamaia Nord

23 Aug 2020 774

UPDATE. Constanța Copil scos inconștient din apa Mării Negre

17 Aug 2020 1070

Pericol de înec pe plaja White Beach, din Constanța!

08 Aug 2020 1237

Persoană salvată de la înec la Saturn

01 Aug 2020 727

Ce tribut a cerut marea vara aceasta Personalități radio, președintele Uniunii Naționale a Studenților, dar și fotbaliști cu vârste fragede

31 Jul 2020 1373

Posibil persoană înecată, în Brăila. Scafandri vin de la București. Iată de ce

30 Jul 2020 537

UPDATE - Bărbatul a fost declarat mort Intervenție de urgență pe plaja Corbu. O persoană a fost scoasă din mare

25 Jul 2020 1249

UPDATE Alertă la Mangalia! Persoană scoasă din apa mării, în zona portului pescăresc

18 Jul 2020 1210