Ar fi fugit de la locul accidentului Fiul reputatului medic ortoped Andor Balint Ciugudean, aşteptat în faţa instanţei

Pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat un dosar în care apare drept inculpat Andor Balint Ciugudean, având ca obiect „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia“.
 
Reamintim că, în iulie 2014, a avut loc un accident rutier în staţiunea Mamaia, în zona Butoaie. Accidentul s-a soldat cu două victime care, din fericire, nu au suferit răni grave.
 
Totul s-a petrecut când Andor Balint Ciugudean a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din staţiunea Mamaia, dinspre Năvodari către Constanţa, şi, ajungând în dreptul restaurantului Harlequin, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa, a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat înainte, unde a surprins şi accidentat doi bărbaţi care traversau pe trecerea de pietoni.
 
După producerea accidentului, Andor Balint Ciugudean ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, abandonând autoturismul.
 
Tânărul a fost însă identificat repede de autorităţi.
 
Tatăl băiatului, reputatul medic ortoped Andor Balint Ciugudean, a explicat atunci, pentru ZIUA de Constanţa, cauzele care au condus la producerea accidentului.
 
„Este bolnav de inimă şi i s-a făcut rău pe plajă. A decis să se întoarcă la hotel şi să-şi ia medicamentele, dar pe drum i s-a făcut rău, în maşină era cald şi a pierdut controlul volanului“, a precizat părintele, care a menţionat că este prima dată când fiul său este implicat într-un accident rutier.
 
Andor Balint Ciugudean, tatăl băiatului implicat în accidentul din Mamaia, este şeful secţiei de ortopedie a unei clinici private din Braşov.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fiul reputatului medic ortoped Andor Balint Ciugudean, condamnat la Constanţa

30 Sep 2016 12673

A fugit de la faţa locului Fiul reputatului medic ortoped Balint Ciugudean Andor, implicat într-un accident în Mamaia

28 Jul 2014 7626