Aşa ceva rar se întâmplă. Crimele care au speriat judeţul Constanţa într-o zi de Sfânta Duminică. Unde şi cum au avut loc

Ieri, într-o zi de Duminică, sfântă pentru creştini, în judeţul Constanţa, au avut loc două crime, care efectiv au căzut ca nişte lovituri asupra locuitorilor din judeţ, iar vestea s-a răpândit repede în toată România.

Prima a avut loc, de dimineaţă, pe raza municipiului Constanţa, într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu, iar cel care a anunţat nenoricirea a fost chiar autorul odioasei fapte.

Povestea este una, simplă, aşa cum sunt mai toate de acest gen

Doi bărbaţi, unul de 45 de ani, şi un altul de 42, au început o ceartă, probabil la un pahar de băutură, pentru un aparat de radio, sau chiar pentru o melodie pe care unul ar fi vrut să o asculte, iar celuilalt nu-i plăcea.

Şi de aici până la a scoate cuţitul şi a-l înfige în colegul de cameră nu a fost mult.

Victimă a căzut cel de 45 de ani. Cuprins de remuşcări colegul, care este bănuit că ar fi săvârşit nenoricirea, a sunat la 112.

S-a dat alarma şi o echipă de criminalişti de la IPJ Constanţa s-a deplasat la locul indicat. Unde cu uimire au constatat că apelantul nu minţise.

Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Constanţa a declarat că „în jurul orei 08.30, polițiștii Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o locuință de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța se află trupul neînsuflețit al unei persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat de 45 de ani, care ar fi decedat în urma unei înțepături cu un obiect ascuțit.

Presupusul autor, în vârstă de 42 de ani, a fost identificat și condus la sediu de polițiști. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.


Nu a durat mult. Crima a doua.

Câteva ore mai târziu a venit iar vestea: crimă la Medgidia. Doar că aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Crima ar fi fost săvârşită de un bărbat care şi-ar fi ucis mama.

Şi în acest caz, potrivit IPJ Constanța, „deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o femeie în vârstă de 74 de ani, care ar fi decedat după ce ar fi fost înțepată cu un obiect ascuțit de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani”.

„Presupusul autor a fost identificat și reținut la sediu pentru continuarea cercetărilor” - au mai transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 619

Sfințire Mare la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța

24 May 2023 1554

Tradiții pentru spor și sănătate în Duminica Floriilor! Ce trebuie să facă fetele nemăritate care vor să-şi întâlnească ursitul

09 Apr 2023 1215

Iertarea este una din condițiile pentru un început bun al postului. Ce spune Preafericitul Părinte Daniel

26 Feb 2023 1646

Calendar-Ortodox 24 aprilie - Învierea Domnului - Sfintele Paşti. Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş

24 Apr 2022 1266

Constanța Liturghie la ceas aniversar și lansare de carte la Catedrala arhiepiscopală

10 Dec 2021 1538

Slujbă de Adormirea Maicii Domnului, la Cumpăna. ÎPS Teodosie va fi prezent

14 Aug 2021 2517

Duminica nenorocirilor la Constanța Accidente mortale, oameni răniți, evacuați, care s-au sinucis ori s-au înecat

26 Apr 2021 12312

Cât poți să iubești o navă?

19 Mar 2021 5359

Editorial Cine n-a votat n-are drept la comentat!

07 Dec 2020 4036

„Moșii de vară”, din sâmbăta Rusaliilor, când morții se întorc în lumea subterană

06 Jun 2020 4021

Programul slujirii ierarhilor din sud-estul României în Duminica de după Botezul Domnului

12 Jan 2020 2540

Biserica cu hramurile ,,Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva" va fi sfinţită duminică

03 Oct 2019 2210

ÎPS Teodosie va oficia, duminică, Sfântă Liturghie la mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare”

26 Jul 2019 2110

Duminica Floriilor la catolici. Mesajul Papei Francisc - "Viaţa pe care Dumnezeu ne-o oferă nu este un tutorial prin care aflăm ultimele noutăţi"

14 Apr 2019 1981