Astăzi, percheziții pe raza judeţului Constanţa, pentru destructurarea unui grup infracţional! Ce au sustras din Portul Constanţa şi cât e prejudiciul

Astăzi, 3 mai, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au efectuat 15 percheziții domiciliare pe raza judeţului Constanţa, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
În  cauză „există suspiciunea rezonabilă că, în perioada august 2015 – ianuarie 2016,  pe raza oraşului Murfatlar, s-a constituit un grup infracţional organizat, coodonat de către un suspect, administrator al unei societăţi de transport, precum şi de către alţi doi suspecţi, asociaţii acestuia”, precizează DIICOT.
 
În urma investigaţiilor efectuate în cauză, s-a constat că, în toamna anului 2015, membrii grupului au sustras cantităţi mari de ţigarete din incinta unor depozite situate in  Portul Constanţa, în valoare de aproximativ 1.200 000 euro. O parte dintre ţigaretele sustrase a fost comercializată de către un membru al grupului, cunoscut şi ca distribuitor de substanţe stupefiante, respectiv „etnobotanice” şi  „marijuana”.
 
 Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite DIICOT.


Potrivit unui comunicat IPJ Constanţa, membrii respectivei grupări, o parte aflați deja în stare de arest preventiv în alte cauze, ar fi comis faptele în perioada august 2015 – ianuarie 2016, sustrăgând cu precădere din depozite ale Portului Constanța, cantități mari de țigarete nefiscalizate.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 493

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 617

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 468

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 497

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 481

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1261

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 605

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 598

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 946

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1050

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 671

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 655

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1725

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7218

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 846