Eveniment

Astăzi protest la Constanţa. Unde va avea loc, când va începe şi care sunt sloganurile

 ​Mitingul Diasporei, din 10 august, a fost anunțat pe rețelele de socializare în urmă cu două luni, moment din care românii din străinătate s-au mobilizat pe rețelele de socializare, iar în ultimele zile coloane de mașini dinspre Europa au intrat în țară prin vămile Borș și Nădlac cu destinația București.

La intrarea în România și pe drum spre Capitală au fost întâmpinați de protestatari, mulți alăturându-li-se. Pe Facebook, prezența la mitingul Diasporei se anunță a fi una masivă, la evenimentele organizate pe reațeaua de socializare anunțându-și prezența zeci de mii de români.
 
Sosirea în Piața Victoriei, vineri, la mitingul Diasporei, la care se anunță o prezență masivă, este programată începând cu ora 10.00, însă majoritatea evenimentele de pe Facebook anunță mobilizarea începând cu ora 15:00 și 18:00.

Dar pentru astăzi s-au anunţat proteste şi în din marile orașe ale țării: Galați, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Tg. Jiu, Alba Iulia, Brașov, Câmpina, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea.

La Constanţa protestul este anunţat pe reţelele de Facebook că va avea loc, în faţa Prefecturii, între 19.00 şi 22.00.
 
 Aici sloganurile vor fi Constanţa iesie în stradă şi Constanţa contează.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Mai mulţi protestatari îi aşteaptă pe Liviu Dragnea şi pe Viorica Dăncilă, la Constanţa. Schimb de replici cu şeful de la Ordine Publică (galerie foto + video)

31 Aug 2018 2436

Proteste anti PSD în marile oraşe ale României. Unde au fost cei mai mulţi

11 Aug 2018 1062

„Opoziţia“ vrea să atace contractul cu Isuzu Scandal pe achiziţia de autobuze electrice pentru RATC (document)

25 Jul 2018 2867

UPDATE. ”Cod roșu de OUG!” Proteste programate astăzi în Constanța și în țară (video)

24 Jun 2018 1319

UPDATE. Şedinţă de îndată la CLM. Primarul Făgădău repune pe ordinea de zi controversatul proiect al Parcului de Miniaturi pe care municipalitatea vrea să-l amenajeze în parcul Tăbăcărie din Constanţa! (galerie foto)

12 Jun 2018 2107

„Ţara arde! România nu e de vânzare” Manifestare împotriva mitingului PSD, la Prefectura Constanța! Proteste programate în toată țara

10 Jun 2018 2284

UPDATE Proteste la Constanța. 100 de ani în Penalistan. Manifestanții agită cătușe tricolore cu simbolul Centenarului (galerie foto+video)

12 May 2018 2017

Proteste de amploare în toată țara împotriva coaliţiei PSD-ALDE. Unde vor manifesta constănțenii

12 May 2018 992

Parcul de miniaturi. USR Constanţa a depus 4.000 de semnături, a organizat două proteste şi a iniţiat mai multe acţiuni în instanţă! (document)

26 Feb 2018 1037

UPDATE2. INCIDENTE. Constanța Sute de protestatari de la Prefectură către sediul PSD. Se scandează „PSD ciuma roşie“ şi „ALDE şi PSD aceeaşi mizerie“ (galerie foto + video)

20 Jan 2018 4418

A fost dezbatere publică, dar au avut loc și proteste de stradă. Consiliul Local Municipal votează astăzi taxele și impozitele constănțenilor pentru 2018

28 Dec 2017 1557

Imaginea zilei. Protest la Constanța în fața Prefecturii. Cum au ales manifestanții să-și arate nemulțumirea

15 Dec 2017 1006

Proteste anunţate în toată ţaraO delegaţie a Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din Constanţa se va întâlni cu ministrul Felix Stroe

12 Dec 2017 849

UPDATE „Ei cu hoții, noi cu toții“. Protest în fața Prefecturii Constanța. Ce revendicări au protestatarii (video)

10 Dec 2017 1887

Revin proteste. În București sunt precedate de un marș de comemorare a Regelui

10 Dec 2017 632

Proteste ale asociaţiilor profesionale În 2016, Făgădău a renunţat să mărească impozitele pentru clădirile nerezidenţiale aparţinând medicilor, avocaţilor, executorilor sau arhitecţilor. Anul viitor vor exploda! (documente)

13 Nov 2017 2379

Imagini de la eveniment. „Ne-am săturat să fim furați“ - un nou protest în această seară la Constanța. Acțiuni de protest sunt anunțate în mai multe orașe din țară și Diaspora (galerie foto)

12 Nov 2017 1478

Editorial Constănţenii au pus piciorul în prag. Două proteste anunţate în acest weekend

04 Nov 2017 2800

Editorial Bunicii, la război, părinţii, la revoluţie! Este rândul nostru, dar parcă avem pietre în bocanci

30 Oct 2017 1565

Protest în faţa Prefecturii Constanţa. Profesorii au ieşit în stradă (galerie foto+video)

02 Oct 2017 1397

Profesorii din Constanţa ies luni în stradă. Vor picheta Prefectura

29 Sep 2017 6919

Protest al angajaţilor de la Ambulanţa Constanţa. Cum este organizat

28 Sep 2017 2119

UPDATE De ce au protestat azi elevii de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din Constanţa! Iată ce spune ISJ despre demiterea directorului!

20 Sep 2017 11770

UPDATE Proteste la Constanța. Cetățenii sunt nemulțumiți de deciziile ministrului Justiției (galerie foto+video)

27 Aug 2017 1638

UPDATE. Protest în această seară în fața Prefecturii din Constanța. Acțiunea are loc după propunerile ministrului Toader de modificare a legilor Justiției

23 Aug 2017 2023

Grevă japoneză în administraţia publică locală Legea salarizării generează proteste printre funcţionarii primăriilor, ai SPIT şi ai CJC

25 May 2017 1601

Senatorii jurişti au reluat dezbaterile. Tit Liviu Brăiloiu îşi explică amendamentele la Legea graţierii! Reacţia deputatului USR - Ne vedem în stradă

03 May 2017 1873

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ în parcarea blocurilor O2 şi O3?

03 Apr 2017 13879

Imaginea zilei vine de pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa

17 Mar 2017 2970

Protestatarii sunt invitaţi să se alăture USR, dar cu anumite condiţii! Audienţe şi primul contact cu Parlamentul!

10 Mar 2017 932

Ce au scandat constănţenii, aseară, în faţa Prefecturii

27 Feb 2017 1196

Se anunţă noi proteste Constănţenii, chemaţi din nou la Prefectură

24 Feb 2017 3310

UPDATE. „Lecție deschisă cu tema Civism!” Părinții și copiii vor ieși în stradă, la Constanţa şi alte oraşe

19 Feb 2017 1227

#ziua19 O nouă seară de proteste la Constanţa

18 Feb 2017 1404

Atenţie, părinţi! La Constanţa a apărut prima sesizare în legătură cu participarea minorilor la proteste

16 Feb 2017 9540

#ziua 15. LIVE TEXT. Oamenii ies să protesteze, din nou, la Constanța (galerie foto + video)

14 Feb 2017 1230

#ziua 13 proteste Constanta. Ridică-te Gheorghe! Mesaje în premieră. Emoționanta pancartă a unei femei însărcinate (fotoreportaj)

13 Feb 2017 5035

#ziua 13. LIVE TEXT. Circa 250 de constănțeni, în stradă. Se scandează „DNA să vină să vă ia” (galerie foto + video)

12 Feb 2017 2318

#ziua 12. LIVE TEXT. Acțiunile de protest continuă în București, dar și la Constanța (galerie foto)

11 Feb 2017 2589

#ziua 10. LIVE TEXT Protest în Constanța. Strada #rezistă (galerie foto+video)

09 Feb 2017 2442

#ziua 9. LIVE TEXT. 50 de manifestanți în fața Prefecturii Protestele continuă în Constanţa (galerie foto + video)

08 Feb 2017 3266

Constanta. Proteste, cu tricolorul și crucea, în ziua a șaptea. Imagini de colecție (fotoreportaj)

07 Feb 2017 5538

LIVE TEXT. 3.000 de oameni în stradă! A şaptea zi de proteste. Se desfășoară noi manifestaţii în Constanţa (galerie foto + video)

06 Feb 2017 4077

Constanţa. Cinci imagini de senzaţie de la protestul de duminică (fotoreportaj)

06 Feb 2017 4585

Editorial Da, mamă! / Am ieşit în stradă / Pentru că altfel nu mi-o puteam ierta!

06 Feb 2017 2169

O fată împarte flori jandarmilor din fața Prefecturii Constanța

05 Feb 2017 983

ZIUA de Constanţa va transmite, pe Facebook, live de la protestul organizat la Constanţa

05 Feb 2017 3519

LIVE TEXT. 9.000 de oameni în stradă! Cântă Imnul național O nouă seară de proteste la Constanţa! (galerie foto + video)

05 Feb 2017 7985

Un număr impresionant de oameni la Cazino. După plimbare, proteste (fotoreportaj+video)

05 Feb 2017 2168

Seară atipică de sâmbătă la Constanţa. Localurile, „abandonate” pentru proteste (video)

04 Feb 2017 7987