Autoturism cu ITP fals, depistat la Ostrov

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat la PTF Ostrov un cetăţean român care conducea un autovehicul înmatriculat în Bulgaria, pentru care a prezentat la control un certificat tip ITP fals.

Astfel, luni, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Ostrov au oprit pentru executarea controlului, la PTF Ostrov, pe sensul de ieşire din ţară, un autovehicul marca Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria şi condus de cetăţeanul român Liviu B., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Bacău.
 
În urma verificării documentelor prezentate, a rezultat faptul că certificatul tip ITP, cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, nu îndeplineşte condiţiile de fond ale unuia autentic, fiind susceptibil a fi falsificat. Verificările specialiştilor criminalişti au confirmat acest fapt. Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că documentul în cauză este fals.
 
Poliţiştii de frontieră au întocmit, în cauză, lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „uz de fals“ şi „ fals material în înscrisuri oficiale“, fapte prevăzute şi sancţionate conform prevederilor art. 320 şi 323 din Codul Penal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autovehicul Volkswagen cu ITP şi talon false, identificat la Ostrov

23 Nov 2015 1832

Un vasluian umbla cu ITP fals. A fost depistat la Vama Veche

02 Nov 2015 1811

Persoană suspectă de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals

24 Sep 2015 1977

În PTF Negru Vodă a fost descoperit un autoturism cu talon ITP fals

17 Sep 2015 2086

Prins conducând un autovehicul cu certificat ITP fals în PTF Ostrov

26 Aug 2015 1799

Polițiștii de frontieră au descoperit un autovehicol cu ITP fals, în PTF Ostrov

25 Aug 2015 1856

Tânăr din Prahova, prins la Ostrov cu o maşină cu ITP fals

05 Aug 2015 1777

Autoturism cu ITP fals, depistat de poliţiştii de frontieră constănţeni la Ostrov

31 Jul 2015 2408

Autoturism Audi A4 cu ITP fals, descoperit în PTF Ostrov

30 Jul 2015 1658

Autovehicul Volkswagen cu ITP fals, descoperit în trafic

29 Jul 2015 1754

Autoturism cu ITP fals, descoperit în PTF Vama Veche

26 Jun 2015 1685

Audi A6 cu acte false, descoperit la Ostrov

25 Jun 2015 1855

Fiat cu ITP fals, descoperit la Ostrov

15 Jun 2015 1999

Autoturisme cu documente falsificate, descoperite la Silistra şi Agigea

13 Mar 2015 2226

Un autoturism cu acte false a fost depistat la Hârşova

10 Feb 2015 1660