Autoturism cu numere false şi neînmatriculat, depistat în județul Constanța. Șoferul avea permisul anulat

Foto: Garda de CoastăPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au depistat, pe raza localității Cotu Văii, un cetățean român în vârstă de 50 de ani care avea permisul de conducere anulat. Bărbatul conducea un autoturism neînmatriculat, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare erau false.
 
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în data de 25.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au oprit pentru control, pe raza localității Cotu Văii, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetățean român în vârstă de 50 de ani.

„S-a procedat la verificarea conducătorului auto în bazele de date constatându-se faptul că are permis de conducere anulat, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat, plăcuțele cu numerele de înmatriculare fiind false.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o cu permisul de conducere anulat și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere de înmatriculare false“ - au mai precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 364

Șofer fără permis, depistat în trafic pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

04 Apr 2024 482

Pericol în trafic la Constanța! Șofer fără permis, depistat de polițiști! Suspectul, reținut

02 Apr 2024 534

Accident rutier pe strada Tulcei din municipiul Constanța! Unul dintre șoferii implicați nu avea permis de conducere

30 Mar 2024 693

Șofer drogat și fără permis implicat într-un accident rutier pe Bulevardul 1 Mai din Constanța

20 Mar 2024 790

Știri Constanța Șofer tras pe dreapta în Limanu. Ce a descoperit Poliția în urma verificărilor (VIDEO)

18 Mar 2024 606

Județul Constanța Conducător auto oprit în trafic pe o stradă din comuna Peștera! Ce au constatat polițiștii

03 Mar 2024 749

Adolescent fără permis, depistat în trafic în localitatea Casicea, județul Constanța

03 Mar 2024 706

Inconștiență în trafic la Constanța! Șofer drogat și fără permis depistat pe strada Meșterul Manole

03 Mar 2024 592

Razie a polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac, județul Constanța. Un șofer s-a ales cu dosar penal (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 820

Tânăr plimbat pe capota unui autoturism într-o parcare din Constanța! Ce au constatat polițiștii când au verificat șoferul

22 Feb 2024 874

Șofer turmentat și fără permis, depistat în trafic în comuna Lumina județul Constanța

20 Feb 2024 776

Șofer de 25 de ani oprit în trafic pe Bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! A fost întocmit dosar penal

19 Feb 2024 759

Șofer fără permis depistat în trafic pe DJ 391, în satul Biruința, județul Constanța

17 Feb 2024 742

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1690