Avertismentul poliției. A fost jale în noaptea de Înviere. Dar poate fi, și mâine, și poimâine

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre pentru siguranța cetățenilor, în Sâmbăta Mare și în noaptea de Înviere, polițiștii au fost la datorie, inclusiv în zona bisericilor și lăcașelor de cult.

S-aintervenit la aproape 3.000 de evenimente, au fost constatate672 de infracțiuni și au fost aplicate4.700 de contravenții.

Astfel, ieri, peste 9.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Polițiștii au fost prezenți și în zona bisericilor și lăcașelor de cult, unde au avut loc slujbe cu ocazia sărbătoririi Învierii Domnului.

Au fost organizate265 de acțiuni și s-a intervenit la 2.915evenimente, dintre care 2.435 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 672 de infracţiuni, 142 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 22 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 4.700 desancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.500.000de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape peste 50.000de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 128 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Au fost reținute 290 depermise de conducere și au fost retrase 77 decertificate de înmatriculare.



Poliția spune că astfel de acțiuni vor avea loc și în zilele următoare.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 487

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța (FOTO)

30 Mar 2024 446

Polițiștii IPJ Constanța, continuă acțiunile în școlile din Constanța și Năvodari

29 Mar 2024 564

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 612

Județul Constanța Acțiune pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Constatări (GALERIE FOTO)

10 Mar 2024 585

Polițiștii din Constanța, în acțiuni de prevenire a violenței în școli

05 Mar 2024 627

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

01 Mar 2024 581

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

19 Feb 2024 607

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța. Iată ce au constatat aceștia (FOTO+VIDEO)

18 Feb 2024 697

Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată ce au constatat

14 Feb 2024 575

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Iată ce amenzi au aplicat aceștia

09 Feb 2024 534

Acțiuni ale polițiștilor la Constanța. Iată câte amenzi au aplicat

31 Jan 2024 709

Știri Constanța Menținerea liniștii publice în Ovidiu. Polițiștii aplică amenzi de peste 2.400 de lei!

22 Jan 2024 906