Avocat pentru sereista care i-a promis fratelui că-l face „spion"

Procesul SRI-stei din Medgidia care şi-a dus fratele cu zăhărelul şi i-a luat banii, sub promisiunea că va scoate „spion" din el, se va relua joi la Tribunalul Bucureşti. La înfăţişarea programată să se desfăşoare pe data de 14 iulie, de la ora 8.30, fosta angajată a Serviciului Român de Informaţii, Aifer Enan, este aşteptată să se prezinte alături de avocatul său ales, în condiţiile în care, la primul termen, femeia a cerut amânarea procesului, pe motiv că nu are avocat.

Acuzaţiile ce i se aduc lui Aifer Enan de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt de trafic de influenţă în formă continuată, fostul maior SRI fiind acuzat că, împreună cu concubinul ei (un individ certat cu legea, de altfel) i-ar fi cerut bani fratelui său, sub promisiunea că îl va ajuta să se angajeze în cadrul Serviciului Român de Informaţii. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA s-a reţinut faptul că „în cursul anilor 2009 şi 2010, inculpata Enan Aifer, ofiţer în cadrul SRI Bucureşti, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 6.100 de euro, afirmând că, prin relaţiile pe care le are la nivelul conducerii Serviciului Român de Informaţii şi în cadrul Parlamentului României, poate rezolva angajarea denunţătorului în cadrul unei unităţi SRI din Bucureşti, cât şi angajarea soţiei denunţătorului în Parlamentul României". Întâmplător, denunţătorul cu pricina era chiar fratele maiorului SRI, Gihan Enan. Sătul să fie „extorcat" de bani de sora sa şi concubinul ei, Gihan Enan s-a adresat procurorilor anticorupţie. După cum am menţionat în ediţiile anterioare, pe data de 20 august 2009, casa de amanet SC IFN Sevysteel Gold SRL a solicitat Judecătoriei Medgidia să le încuviinţeze demararea procedurii de executare silită faţă de Aifer Enan. Concret, femeia nu-şi achitase datoriile faţă de casa de amanet, aşa că, după mai multe păsuieli, afaceriştii au trecut la executarea silită a maiorului SRI. Dosarul a fost înregistrat la Secţia civilă a instanţei din Medgidia sub numărul 4193/256/2009, iar încă de la prima înfăţişare, pe 25 august 2009, judecătorii au încuviinţat executarea silită a datornicei. Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost fără cale de atac.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.