Avocata Carmen Violeta Ciocan, arestată la domiciliu (document)

Carmen Violeta Ciocan, din Baroul Tulcea, cercetată de Parchetul Curţii de Apel Constanţa pentru evaziune fiscală, spălare de bani, instigare la fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi fals în declaraţii, va fi cercetată în stare de arest la domiciliu.
 
Judecătoarea Viorica Lungu, din Curtea de Apel Constanţa, a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a avocatei, însă a luat faţă de aceasta măsura arestului la domiciliu. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Procurorii susțin că, „în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocatură Carmen Ciocan, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod repetat, în perioada 2009 - 2015, s-a sustras de la plata impozitului pe venit datorat bugetului consolidat al statului prin omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a veniturilor realizate din activităţile de avocatură, stabilindu-se, până la acest moment, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 21.415 lei“.
 
Mai mult decât atât, magistraţii susţin că, în calitate de asociat unic al SC Arfimen SRL Maliuc, avocata s-ar fi „sustras, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod repetat, până la acest moment procesual, de la plata către bugetul consolidat al statului, cu suma de 2.332 de lei“. „În calitate de reprezentant al CIA Carmen Ciocan, şi-a stabilit un sediu profesional fictiv la adresa din municipiul Tulcea, strada Gloriei, sediu nedeclarat la Administraţia Finanţelor Publice Tulcea şi/sau la Baroul Tulcea, cu scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale. În anul 2010, a introdus în circuitul licit, prin două operaţiuni comerciale, suma totală de 1.350.000 de lei, cunoscând că această sumă provine din activităţile de avocatură prestate fără a fi înregistrate din punct de vedere contabil“, se mai arată în documentele procurorilor. Avocata este acuzată că ar fi instigat-o pe Doina Moraru să „procedeze la întocmirea, în fals, a unei expertize extrajudiciare, pe care a prezentat-o în apărarea sa cu scopul vădit de a dovedi că nu a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de reprezentant al CIA Carmen Ciocan“, se mai arată în documentele procurorilor.
 
De menționat că numele avocatei mai este legat, conform Registrului Comerțului, de Smart Trading SRL, de Drymar SRL, ambele fiind radiate, dar și de SC Hanul Maliuc SRL.

Citeşte şi

Avocata Carmen Violeta Ciocan, încătușată pentru evaziune fiscală și spălare de bani

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocata Carmen Violeta Ciocan, încătușată pentru evaziune fiscală și spălare de bani

01 Jun 2015 5479

Avocată din cadrul Baroului Tulcea, reținută Dosarul a fost înaintat cu propunere de arestare preventivă Curţii de Apel Constanţa

29 May 2015 2833