Azi, blocaj total in administratia constanteana

cap_5.jpgToţi funcţionarii publici din Consiliul Judeţean Constanţa şi aproximativ 500 din cadrul primăriei, cărora li se alătură 100 de membri ai sindicatului poliţiştilor şi 200 ai sindicatului TESA pleacă mâine dis-de-dimineaţă în capitală pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate cuprinse în Memorandumul convenit cu FMI. Cu alte cuvinte, întreaga administraţia publică locală şi judeţeană nu va funcţiona în cursul zilei de azi.

Grupurile de bugetari participanţi la miting, care se vor deplasa la Bucureşti cu autocare puse la dispoziţie de sindicatele din care fac parte, pun la cale un miting care se vrea a fi cel mai mare din ultimii ani. Astfel, potrivit celor declarate de purtătorul cuvânt al primăriei, Liviu Tramudana, de la primărie vor pleca aproximativ 450 - 500 de persoane cu nouă autocare. Şi pe holurile Consiliului Judeţean va bate vântul mâine, pentru că, aşa cum a susţinut Cristian Moldovanu, purtătorul de vorbe (n.r. din ce în ce mai puţine) al instituţiei, toţi angajaţii vor lua drumul capitalei să-şi strige drepturile în faţa Palatului Victoriei şi Cotroceni. Şi 200 de sindicalişti TESA pleacă la miting cu şase autocare. Acestora li se alătură şi 100 de poliţişti din sindicatul constănţean.

miting_functionari_publici__13.jpgSindicaliştii vor protesta şi faţă de anunţata curbă de sacrificiu care, în opinia lor, ar trebui să fie impusă tuturor cetăţenilor, nu numai bugetarilor, pensionarilor şi copiilor.

În opinia lor, memorandumul convenit cu FMI ar trebui modificat în câteva puncte esenţiale: diminuările cu 25% să fie făcute pe fondul de salarii al ministerelor şi instituţiilor bugetare, nu pe fiecare salariu plătit de stat, iar pensiile să nu fie reduse decât dacă depăşesc 1.000 de lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Stan Patitul

19 May, 2010 11:13

Nu-i nici o problema, oricum erau in blocaj de ani de zile.

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 349

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 431

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 451

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 484

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 552

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 408

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 326

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 537

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 684

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 680

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 577

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 637

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 626

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 568