Banca de organe, tesuturi si celule, tinuta ca piesa de muzeu

cap_10.jpgBanca de organe, ţesuturi şi celule din cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Constanţa nu poate funcţiona deoarece nu a primit avizul Comisiei de transplant.

De când a fost înfiinţată, Banca de organe, ţesuturi şi celule nu a primit avizul Agenţiei Naţionale de Transplant. Şeful clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, doctorul Mircea Pătruţ, afirmă indignat că, deşi clinica deţine cele mai performante aparate din toată ţara, nu a primit fondurile necesare pentru Banca de organe, ţesuturi şi celule. „Programul de finanţare pentru Banca de ţesuturi cuprinde 25 de milioane de euro. Deşi Clinica de Chirurgie Cardiovasculară este una dintre cele mai performante din ţară, noi nu am primit niciun fel de sprijin. Dar spitalele mai mici din Târgovişte, Braşov, Oradea primesc bani pentru ţesuturi. Nu mi se pare normal aşa ceva", continuă doctorul Pătruţ.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară afirmă, de asemenea, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va putea înregistra economii şi va avea profit doar atunci când Banca de celule, ţesuturi şi organe va deveni funcţională. „Pentru a face un transplant de organe trebuie să avem aviz. Singura clinică din Constanţa care are program de transplant este cea a dr. Vasile Sârbu", a ţinut să precizeze doctorul Pătruţ.

Mai mult decât atât, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară deţine cele mai performante aparate pentru a depozita organele pregătite pentru transplant. „Plus de asta, nu există bani pentru furnizarea de consumabile, iar pentru lucrul acesta trebuie să fii în programul de transplant. Pentru a face transplant de organe trebuie să dau examen cu cei din Comisia de transplant", explică dr. Mircea Pătruţ.

Banca de organe, ţesuturi şi celule deţine cele mai performante aparaturi din ţară, printre care putem aminti hota cu lumina sterilă, unde se prelevează ţesuturile pentru transplantul de organe, maşina de făcut gheaţă, pentru transportul organelor şi pentru operaţii, dar şi aparatele pentru inimă artificială.

Diagnosticul de moarte cerebrală, o reală problemă

În altă ordine de idei, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu există o comisie legală care să poată da diagnosticul de moarte cerebrală la un pacient. Potrivit doctorului Pătruţ, comisia trebuie să fie alcătuită din medici neurologici, cardiologi, psihologi şi psihiatri. „Orice pacient care moare nu poate fi donator de organe. Nu există un cadru legal pentru a obliga doctorul să pună diagnosticul de moarte cerebrală", continuă şeful clinicii.

Doctorul Pătruţ a ţinut să precizeze că Secţia de Cardiologie Cardiovasculară nu deţine aparatura necesară pentru a face transplant de organe la copii. „Pentru a face o astfel de investigaţie trebuie să avem câte o asistentă la fiecare copil, trebuie incubatoare şi trebuie să recunosc că stresul este mult mai mare ca la adulţi", explică doctorul Pătruţ.

Legea 2/1988 este prima lege românească centrată exclusiv pe problematica transplantului. Legea reglementa recoltarea de organe şi ţesuturi pentru transplant de la donatorii decedaţi sau vii. Pentru a se putea face recoltarea de organe de la donatori decedaţi trebuie îndeplinite două condiţii: confirmarea morţii cerebrale şi existenţa consimţământului informat dat fie de donator, în timpul vieţii, fie de un membru major al familiei sale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

liviu

14 Apr, 2010 14:46

valentine si dorule sunteti pupin.curisti portocalii?

valentin

14 Apr, 2010 11:30

mai bine transformati-l pe patrut in piesa de muzeu!!!impaiati-l si afisati-l in holul CJ sa-si aminteasca mereu ce plasa au luat cu el!!!

DORU

14 Apr, 2010 08:04

Penibilul Prof. Patrut, in stilul de acum consacrat, se victimizeaza incercand sa ascunda motivele REALE ale nefunctionalitatii serviciului pe care il conduce. Astfel: -asa zisa banca de organe ascunde de fapt un tun financiar, pe care nu mai poate sa-l dea -asupra acestei camarute din spitalul judetean s-au pronuntat inca din 2008 atat presedintele comisiei de transplant cat si presedintele colegiului medicilor-NU VA FI NICIODATA OMOLOGATA -inainte de orice clinica ar trebui inclusa in Programul National de boli cardiovasculare-ceea ce nu se intampla de 2 ani -datorita rezultatelor catastrofale ale lui Patrut la operatiile pe cord deschis ( vezi cazul Iovanescu) nici NU va fi inclusa -aparatele cu care se lauda ca ar fi unice se gasesc in orice serviciu de chirurgie cardiaca din Romania -cand era la spitalul Militar s-a aventurat si in chirurgia copilului-cu rezultate f. slabe, de aceea este atresat -Patrute, sa nu te incumeti sa dai examen cu Comisia de Transplant ca te pica baietii de nu te vezi..... -oare Consiliul Judetean s-a prins ca a fost tras pe sfoara de Penibil si i-a pus stop la bani??? -pe zi ce trece aura de mare chirurg a Penibilului se duce...sectia nefunctionala, rezultate slabe, relatii interpersonale catastrofale cu colegii de profil din tara,cheltuieli exagerate, -dar Penibilul merge inainte...pana cand?

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 300

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 618

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 782

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 539

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 717

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 625

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 795

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1457

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 668

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 506

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 732

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1275

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1061

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1085